Politica şi birocraţia împiedică unitatea ecumenică
23.10.2002, Varşovia (CWNews) - Liderul Bisericii Greco-Catolice din Ucraina afirmă că principalele obstacole în calea unităţii creştinilor sunt politice şi ţin de birocraţie, mai puţin de diferenţele teologice.
Cardinalul Lubomyr Husar, Arhiepiscopul major al Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene, a făcut această afirmaţie în timpul unei conferinţe asupra ecumenismului, desfăşurată în Varşovia, Polonia. El l-a lăudat pe Papa Ioan Paul al II-lea ca fiind liderul pe drumul spre unitatea creştină, susţinând că creştinii – atât catolicii cât şi ortodocşii – trebuie să urmeze exemplul Papei, „a cărui conştiinţă ecumenică şi răbdare sunt cu adevărat excepţionale”.
Prelatul ucrainian a spus că Suveranul Pontif merită apreciere pentru hotărârea, şi răbdarea în acelaşi timp, care caracterizează angajamentul său pentru continuarea discuţiilor ecumenice cu Biserica Ortodoxă Rusă, în ciuda ostilităţii arătate de Moscova. „Uneori cred că cineva ar trebui să dea cu pumnul în masă şi să spună: De-ajuns!”, a spus Cardinalul Husar. „Trebuie să facem faţă lipsei de diplomaţie [din partea ortodocşilor], uneori chiar minciunilor.” El a insistat încă o dată asupra „excepţionalei răbdări” manifestate de Papa în ciuda acuzelor şi insultelor aruncate de Patriarhia Moscovei.
Arhiepiscopul major bizantin – care este capul celei mai mari Biserici Răsăritene în comuniune cu Sfântul Scaun – consideră că vinovaţi sunt şi unii oficiali ai Vaticanului, afirmând că uneori Curia Romană inhibă progresul ecumenic. „Sunt oameni buni”, a spus el, „dar birocraţia are tendinţa să le acorde prea multă importanţă.” Secretul unităţii creştine, a spus Cardinalul, stă în recunoaşterea faptului că Biserica lui Cristos este un singur organism, cu un singur centru. El a spus că unitatea va veni atunci când „fiecare rămâne el însuşi şi îşi conservă identitatea, dar toţi recunosc un centru vizibil, care, după cum credem noi, este succesorul Sfântului Apostol Petru”.
