Chemare la sfinţenie şi fidelitate faţă de Roma
28.10.2002, Vatican (ZENIT) - În timpul audienţei la care au participat preoţii şi seminariştii Colegiului Pontifical Germano-Ungar, Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat nevoia de sfinţenie şi fidelitate faţă de Roma.
Astăzi, Colegiul a aniversat 450 de ani de la fondare. „Germanicum”, aşa cum este cunoscut în mod obişnuit, a fost fondat la iniţiativa sfântului Ignaţiu de Loyola, care i-a cerut Papei Iuliu al III-lea să deschidă la Roma un centru de formare a preoţilor care veneau din Sfântul Imperiu Roman.
În această întâlnire cu studenţii, Ioan Paul al II-lea i-a încurajat pe aceştia „să înveţe adevărata `romanitate` „. „Iubirea adâncă şi fidelitatea faţă de Succesorul Sf. Petru, împreună cu ascultarea interioară şi exterioară faţă de magisteriul şi disciplina Bisericii, vă va face capabili să participaţi la reînnoirea necesară a vieţii bisericeşti din ţările voastre de origine”, a spus Sfântul Părinte.
Astăzi, majoritatea seminariştilor şi preoţilor de la Germanicum sunt nemţi, deşi câţiva vin din Ungaria şi din alte părţi. Înainte de a se despărţi de studenţi, Sfântul Părinte şi-a exprimat speranţa că aceştia vor fi „preoţi sfinţi”. „Sfânta Liturghie să constituie pentru voi nucleul spiritual al întregii zile şi rugaţi-vă mult”, a dăugat Papa. „Luaţi rozariul în mână pentru a contempla, împreună cu Maria, chipul lui Cristos”.