Cum se falsifica icoanele?
15.11.2002, Bucureşti (România Liberă) - Falsificarea imaginilor lui Dumnezeu nu este o treaba usoara. Falsificatorul trebuie sa aiba in primul rand talent, ca sa poata reproduce icoanele din secolele trecute. Pentru un pictor cu „mana educata”, este destul de greu sa se intoarca la liniile simpliste si culorile nepretentioase ale picturii naive ce caracterizeaza icoanele pictate de mesterii populari. In general, culorile se prepara din argile sau din plante, iar prepararea acestora presupune cunostinte solide, care, in general, se invata in liceele si scolile superioare de arta. Falsificatorii respecta cu rigurozitate cateva dintre trucurile vechilor iconari. Astfel, ochii sfintilor sunt usor asimetrici si iti dau impresia ca pictura este vie si te urmareste cu privirea. Apoi, este jocul perspectivelor inversate. Adica, intr-o pictura normala, obiectele din planul indepartat sunt mai mici, pentru a da efectul spatialitatii. In icoane, obiectele din departare sunt mai mari, astfel incat pictura da senzatia de relief, ca si cum sfintii ar „sari” din pictura, inspre privitor. Bineinteles, „in aceste cazuri, pictorii nu respecta postul si rugaciunile prescrise celor care picteaza icoane adevarate, asa ca picturile ajung in final doar tablouri cu subiect religios”, dupa cum a spus un specialist francez in arta bizantina, Bruno Logron.
Insa pictura este doar jumatate din afacere. Icoana trebuie „imbatranita”, astfel incat sa para ca este o pictura veche de cateva sute de ani. Aceasta se realizeaza cu ajutorul acizilor, dupa cum a spus autorul cele mai mari picturi pe sticla din Romania, Tudor Scripor. Iconarul clujean a mentionat ca falsificatorii pun acesti acizi pe sticla icoanei, care devine mai fragila, insa capata „patina timpului”. Apoi, urmeaza confectionarea ramei. Pentru ca este putin probabil ca o pictura veche de cateva secole sa fie pusa intr-o rama nou-nouta, icoana trebuie «ambalata» intr-un cadru corespunzator de lemn. Asa ca rama este cioplita din bucati de lemn second-hand. Sau, pe limba pruteanului, lemn reciclat. Adica, luat pur si simplu din gard sau din constructii demolate. Dupa ce se confectioneaza rama, lemnul se zgarie cu un cui sau se ciobeste usor cu dalta. Daca nu, se arde putin cu flacara unei brichete. Dupa ce icoana este montata in rama, urmeaza o „afumare” finala, cu lemne putrede si bucati de rasina de brad, pentru ca icoana sa se innegreasca si sa capete mirosul celor care au stat zeci de ani deasupra candelelor sau lumanarilor aprinse de credinciosi. Uneori, peste icoana de toarna putin ulei, pentru ca pictura sa poarte urme de „mir sfant”.
Ministerul Culturii ii trimite pe pagubasi la Politie
Uneori, insa, cu toate aceste tehnici, cumparatorul isi da seama ca a fost pacalit. De obicei, se ajunge in aceasta faza cand icoanele sunt scoase cu mare grija din tara, ca sa fie vandute in Occident. Acolo, expertii in arta le spun oamenilor ca au fost inselati. Astfel ca proprietarii apeleaza cateodata la angajatii Ministerului Culturii, care sunt intrebati daca picturile respective se regasesc pe lista obiectelor de patrimoniu. „De cele mai multe ori, noi recomandam oamenilor sa se adreseze Politiei, pentru ca au fost inselati. Insa este extrem de greu sa dovedeasca faptul ca au cumparat acele picturi de la persoanele acuzate pentru ca, de obicei, asemenea tranzactii se fac fara acte”, au spus angajatii Ministerului Culturii.
Adevaratele icoane facatoare de minuni au stat ingropate
Biserica Ortodoxa si cea Catolica au certificat foarte putine cazuri in care icoanele ar fi facatoare de minuni. Multe dintre aceste opere de arta au fost ascunse in timpul comunismului. Un caz special este cel al Icoanei Maicii Domnului de la Nicula. Aceasta a fost pictata in secolul XVII, in anul 1681, de preotul Luca din Iclod, apoi a fost asezata in iconostasul bisericii parohiale greco-catolice din Nicula. Se spune ca icoana ar fi lacrimat, starnind uimirea Curtii Imperiale din Viena. Icoana a fost asezata in final in manastirea calugarilor bazilieni, unde a stat pana in anul 1948. Atunci, manastirea a fost inchisa, iar calugarii greco-catolici au fost alungati. Icoana a fost ascunsa de doi dintre calugari si dusa in casa fostului ingrijitor al manastirii, in satul Lunca Bontului.
Acolo, ei au zidit icoana intr-un perete al casei ingrijitorului si s-au legat toti cu juramant sa nu dezvaluie taina icoanei, pana la caderea comunismului. Insa, cu cateva zile inainte de moarte, fostul ingrijitor al manastirii greco-catolice a mers la staretul comunitatii de calugari ortodocsi care se instalase in vechea asezare monahala de la Nicula si i-a marturisit taina. „Icoana a fost scoasa din perete si dusa cu alai mare la manastire, insa, a doua zi, a venit de la Cluj inspctorul comunist al Cultelor, Hoinarescu, si a confiscat-o”, isi aminteste protopopul greco-catolic de Gherla, parintele Gavrila Pop. Hoinarescu a vrut sa duca Icoana Maicii Domnului la Muzeul de Istorie al Transilvaniei, insa, la rugamintile episcopului ortodox al Clujului, Nicolae Herineanu, icoana a fost asezata in capela Institutului Teologic Ortodox. In anul 1991, icoana a fost trimisa la restaurat, insa, a fost iremediabil distrusa in cursul restaurarii, dintr-o neglijenta al carei autor nu a fost niciodata stabilit, potrivit unor relatari aparute in presa loaca din acea perioada.
Noua icoana, repictata si care nu mai seamana decat vag cu cea veche, „a fost asezata din nou la Nicula, unde este adorata in fiecare an, de sute de mii de pelerini”, dupa cum a spus anul acesta, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist.
Un caz asemanator este cel al icoanei facatoare de minuni de la Bixad, din Maramures. Aceasta icoana a fost ascunsa de calugarii greco-catolici in pamant, in anul 1948, cand manastirea le-a fost transformata in sanatoriu TBC. Icoana a stat ascunsa zeci de ani, pictura fiind afectata serios de umezeala. Acum, icoana se gaseste in capela calugarilor bazilieni din Cluj, de pe strada George Baritiu, unde este ingrijita de fostul conducator din clandestinitate al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, ieromonahul Silvestru Augustin Prundus. (Claudiu Padurean)
