Episcopul Belo, laureat al Premiului Nobel, a demisionat
26.11.2002, Dili (ZENIT) - Episcopul Carlos Felipe Ximenes Belo, Administrator Apostolic de Dili şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a demisionat de la îndatoririle sale pastorale, invocând sănătatea precară.
Un simbol al rezistenţei din cei 24 de ani de ocupaţie indoneziană a Timorului de Est, şi Episcop de Dili începând din 1983, el tocmai s-a reîntors aici, după o şedere de trei luni în Portugalia, pentru tratament medical. În 1996 el a împărţit Premiul Nobel cu Jose Ramos Horta – activist pentru independenţă care este acum ministrul de externe al Timorului de Est – pentru sprijinirea rezistenţei nonviolente faţă de stăpânirea indoneziană.
„Trăiesc o perioadă epuizantă, atât din punct de vedere fizic cât şi mental, şi am nevoie de o lungă perioadă de refacere”, a scris Episcopul în vârstă de 54 de ani într-o scrisoare publicată astăzi de Dieceza de Dili. Biroul de Presă al Vaticanului a confirmat faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat demisia Episcopului din funcţia de Administrator Apostolic.
Episcopul Belo a prezentat de mai multe ori „retragerea din funcţia de Administrator Apostolic de Dili, invocând probleme obiective de sănătate. Astăzi, Sfântul i-a acceptat demisia”, a explicat azi dimineaţă directorul Biroului de Presă al Vaticanului, Joaquín Navarro-Valls. Sfântul Părinte l-a numit pe Episcopul Basilio do Nascimento, prelat titular de Settimunicia, ca noul Administrator Apostolic de Dili. El rămâne în acelaşi timp Administrator Apostolic al regiunii Baucau.
Timorul de Est, unilateral anexat de Indonezia în 1976, a fost scena unor crunte violenţe în săptămânile care au urmat referendumului asupra independenţei, din august 1999. Din 20 mai anul acesta, Republica Democrată a Timorului de Est se bucură de recunoaştere ca stat suveran, şi este membru al Naţiunilor Unite. Timorul de Est, aflat în arhipelagul indonezian Sonda, are 843.100 locuitori, dintre care 750.000 sunt catolici.
În luna mai, cu ocazia alegerea preşedintelui Kay Xanana Gusmao şi a reluării relaţiilor diplomatice dintre Vatican şi noua republică, Papa a trimis un mesaj acestei naţiuni. „Timpul libertăţii şi tototdată timpul reconstrucţiei a sosit”, scria Sfântul Părinte. „Respectul pentru viaţă şi faţă de fiecarea persoană; solidaritatea efectivă între membrii aceleiaşi comunităţi; atenţia la nevoile reale ale familiilor şi, în special, ale tinerilor”, au fost câteva dintre valorile indicate de Papa pentru viitorul democrat al Timorului de Est.
