Papa va avea un program încărcat în perioada Crăciunului
26.11.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea intenţionează să prezideze lungile şi solicitantele celebrări liturgice de la acest Crăciun, aşa cum a făcut în întreg pontificatul său de 24 de ani.
Oficiul pentru Celebrările Liturgice ale Pontifului Suprem a anunţat că Papa va prezida Liturghia de la miezul nopţii din Ajunul Crăciunului. Ceremonia va fi transmisă prin intermediul televiziunii în lumea întreagă. În ziua de Crăciun, Sfântul Părinte va apărea la balconul central al Bazilicii San Pietro pentru a da binecuvântarea „urbi et orbi” (oraşului Roma şi lumii).
În 31 decembrie va celebra Liturgia vesprelor în Bazilică, care se va încheia cu imnul „Te Deum” de mulţumire pentru anul care se încheie. În 1 ianuarie la ora 10 a.m., Papa va prezida o Liturghie pentru a celebra Ziua Mondială a Păcii. Motto-ul pentru această ocazie, a decis el, va fi „`Pacem in Terris`: un efort constant”.
În câteva zile Vaticanul va publica mesajul papal pentru acea ocazie. Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace a dezvăluit în luna iulie că mesajul „va fi o aducere aminte a celor patru fundamente ale păcii în lumina circumstanţelor actuale”, adică adevărul, dreptatea, iubirea şi libertatea.
În acest fel, Papa Ioan Paul al II-lea doreşte de asemenea să marcheze a 40-a aniversare a publicării de către Papa Ioan al XXIII-lea a Enciclicei „Pacem in Terris”, prima în care un Pontif s-a adresat nu doar credincioşilor, ci tuturor „oamenilor de bunăvoinţă”.
În 6 ianuarie, sărbătoarea Epifaniei Domnului, Papa va consacra noi Episcopi din diferite continente. El va încheia perioada liturgică a Crăciunului în 12 ianuarie, botezând copii din diferite continente în Capela Sixtină.
