Pastorala de Crăciun 2002 – PS Martin Roos
17.12.2002, Timişoara (Catholica) - În pastorala sa de Crăciun din acest an, Episcopul romano-catolic Martin Roos de Timişoara îşi începe meditaţia pornind de la faptul că zilnic „se nasc mii şi mii de copii în întreaga lume, între cei săraci şi cei bogaţi, în condiţii de abundenţă sau de multe ori în lipsuri şi sărăcie. Nu de puţine ori, lumea în care sosesc le rezervă copiilor născuţi o îngrozitoare lipsă de perspectivă. În ciuda acestor realităţi, naşterea unui copil pentru lumea noastră a fost şi va rămâne totuşi un semn şi o speranţă, care aşteaptă să fie observate şi receptate, pentru a putea fi cu adevărat bine primite.”
Încercând să răspundă în acest context la întrebarea: „Ce aşteptăm noi de la oameni?”, Episcopul de Timişoara constată că „omul este capabil să realizeze mult mai mult decât poate cuprinde responsabilitatea sa proprie. Iar temerea noastră se poate îndrepta şi spre acel pericol, prin care omul poate pierde sensibilitatea necesară în responsabilitatea pe care o poartă faţă de creaţia lui Dumnezeu.”
Calea sigură pentru om, izvorul de mântuire şi pace, atât de dorite şi aşteptate de noi oamenii, sunt vestite de înger: „Astăzi vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul” (Lc 2,11). „Mântuirea este deci într-un om, care vine de la Dumnezeu. În lumea noastră s-a născut un copil, care este mai mult decât un om. Dumnezeu se arată doar ca un simplu copil? Ce mare decepţie poate să fie aceasta pentru noi. Şi totuşi, nu este decepţie şi dezamăgire, ci este semnul adevăratei speranţe. Mântuirea noastră se află în Întrupare: în Întruparea lui Dumnezeu, devenind El însuşi om, dar şi în întruparea noastră, când noi înşine devenim adevăraţi oameni.”
Prin întrupare, Dumnezeu ne arată „o cale şi prin aceasta o alternativă de viaţă, invitându-ne să descoperim capacităţile şi calităţile prin care să putem fi capabili a construi punţi spre Dumnezeu şi punţi spre oameni, semenii noştri”. Astfel, Episcopul Martin propune ca motivaţie pentru acţiunile noastre iubirea: „Misterul adevărat al omului se găseşte în profunzimea iubirii nutrite faţă de alţii. Şi tot aşa, în iubire se află şi misterul Întrupării lui Dumnezeu. Dumnezeu şi omul se întâlnesc în acest mister. Fără iubirea faţă de noi oamenii, Dumnezeu nu ar fi devenit om, aşa cum şi omul lipsit de iubire nu este cu adevărat om.”
Amintind din nou cuvintele îngerului: „Iată semnul, după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle” (Lc 2,12), PS Martin Roos încheie: „Dumnezeu ne cheamă ca, prin celebrarea acestor zile, să cercetăm şi să descoperim semnul dat nouă prin Pruncul din Betlehem. Ne aşteaptă să recunoaştem acest Semn dedicat nouă şi să-l primim cu încredere. `Haide, să mergem până la Betlehem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.` (Lc. 2,15)”.
