Interviuri aniversare: Ioan Banea

15.01.2003, Laval, Canada (Catholica) - Astăzi un nou interviu aniversar, acum cu un abonat de dincolo de ocean, din Canada. Este vorba de Ioan Banea, o mai veche „cunoştinţă” a servicilor noastre, încă dinainte de „botezul” lor sub numele de Catholica.

– Vă rog mai întâi să vă prezentaţi cititorilor.
– Mă numesc Ioan Banea, am 43 de ani, şi sunt inginer calculatoare ca pregătire. Sunt căsătorit şi am cinci copii. De origine sunt din Braşov, ca şi soţia, pe care am cunoscut-o în liceu. Sunt greco-catolic, fiind botezat în 1959 de către un preot greco-catolic, care tocmai fusese eliberat dar nu mult după aceea a fost din nou arestat. Familia a păstrat credinţa vie şi în plus am avut privilegiul să îl am ca îndrumător spiritual pe prelatul papal de la Sibiu, pr. Pompei Onofrei (între `64 când a ieşit din închisoare şi `95 când am plecat din România).

– Faceţi parte deci din generaţia născută în plin regim comunist, dar care şi-a păstrat totuşi apartenenţa la cultul greco-catolic.
– Am ţinut întotdeauna la cultul părinţilor mei. Îmi amintesc că prin anii `70 a început transmiterea la Radio Vatican a Liturghiei greco-catolice. O ascultam duminică de duminică, învăţând-o pe de rost, fără să fi asistat vreodată la ea „pe viu”. Apoi în 1990 a intervenit schimbarea. Primele Sfinte Liturghii greco-catolice în Braşov s-au ţinut în casa părinţilor mei, tata fiind ani de zile cantorul (mai avea păstrate partiturile cântărilor de la Liturghie). Cei trei băieţi mari ai mei au fost apoi primii copii care au primit Prima Sf. Împărtăşanie în cadrul unei Liturghii greco-catolice celebrată în Braşov. În fine, fratele meu mai mic a făcut prima cununie greco-catolică în Braşov.

– Apoi aţi emigrat în Canada.
– Da. Ajunşi la Montreal, am avut marea surpriză să găsim în primele zile un preot greco-catolic chiar aici. Apoi a sosit în Canada pr. Emil Jude la Toronto: a fost o mare bucurie, chiar dacă suntem departe de dumnealui, putem măcar să conversăm telefonic şi prin email. Şi ajungem astfel şi la Catholica. Am asistat la naşterea acestui sit de pe vremea când ştirile funcţionau pe www.greek-catholic.ro. Grupul de discuţii al acestui sit este singurul în care scriu, pentru că aici mă simt între „ai mei”.

– Într-adevăr, cunoaşteţi serviciul de ştiri încă dinainte de a purta numele de Catholica.
– Da. Şi m-am bucurat să văd cum ştirile se adună şi se publică cu o frecvenţă incredibilă. Ele sunt dovada că Biserica noastră este vie, că activează. Informaţiile provenite de la Vatican îmi dau repere morale într-o mulţime de probleme cotidiene, căci chiar într-o societate unde Biserica Romano-Catolică este destul de prezentă, precum în Quebec, societatea libertină în care trăim nu permite declararea publică a reperelor morale creştine. Dar Catholica a fost şi poartă de descoperire a altor situri, dintre care pentru mine o mare revelaţie a fost Ewtn.com, care mi-a răspuns la o mulţime de întrebări legate de credinţă, de morala creştină, de dogmă, etc…

Sunt multe lucruri care „mi-au căzut bine” la Catholica: calendarul bisericesc, foarte practic, cărţile publicate (am citit „Padre Pio – Omul speranţei” ca pe un roman excelent!), urmărirea detaliată a unor evenimente importante din activitatea Sfântului Părinte sau prezentarea unor sfinţi (exemplu Sf. Tereza). Trebuie să menţionez şi un punct slab (al meu) în legătură cu Catholica: încă nu am reuşit să-i conving şi pe băieţii mei (cei mari), care deşi stau multe ore pe internet, nu au ajuns să „frecventeze” Catholica (chiar dacă unul dintre ei chiar a făcut situl parohiei de aici din Montreal). Poate şi pentru că le dau eu informaţiile mai deosebite, dar (sper) şi datorită vârstei care îi face să nu le ajungă niciodată timpul pentru lucruri mai de reflexie.

– Cum aţi dori să încheiem acest interviu?
– Cu concluziile: Catholica mi-a adus aproape, aici departe, ceea ce am considerat cel mai important în viaţa mea de până acum: păstrarea credinţei, cea pentru care atâţia martiri au suferit crâncen şi au murit. Mulţumesc Catholica!