„Dies Accademicus” la Institutul Teologic din Iaşi
23.01.2003, Iaşi (Catholica) - Cu binecuvântarea PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi organizează pentru prima dată „Dies Accademicus”, în data de 28 ianuarie 2003, şi doreşte ca această primă manifestare teologică şi pastorală să devină o tradiţie în cadrul activităţilor culturale ale Institutului.
Într-o notă primită de la pr. dr. Wilhelm Dancă, Rectorul Institutului, aflăm că tema zilei: „Ce a însemnat Conciliul Vatican II pentru Biserica noastră locală?”, vrea să celebreze 40 de ani de la deschiderea Conciliului (11 octombrie 2002). Sunt invitaţi toţi preoţii, călugării şi călugăriţele din Iaşi şi din dieceză; invitaţi speciali sunt seminariştii din clasa a XII-a împreună cu părinţii profesori de la Seminarul mic din Bacău, studenţii teologi împreună cu părinţii profesori de la Institutul Teologic franciscan din Roman, precum şi studenţii de la alte institute şi congregaţii religioase care activează în Dieceza de Iaşi.
La ora 7,00, PS Petru Gherghel va prezida Sfânta Liturghie de deschidere. Începând de la ora 8.30, vor fi analizate „Aspecte pastorale înainte şi după Conciliul Vatican II”, expuse de PS Petru Gherghel; „Modalităţi de trăire a vieţii consacrate şi a chemării la sfânta preoţie”, prezentate de pr. Anton Dancă, profesor de teologie spirituală; „Modalităţi de organizare a vieţii parohiale”, propuse de pr. Ştefan Erdeş, decan de Bacău. De asemenea, pr. Claudiu Dumea, profesor de teologie liturgică, va vorbi despre „Aplicarea reformei liturgice”; pr. Ioan Sociu, paroh de Nicolae Bălcescu – Bacău, despre „Muzica sacră în celebrările liturgice”; şi va fi citită o mărturie scrisă din partea Mons. Anton Lucaci de la Radio Vatican: „Adierea Conciliului peste Cortină”.
Alte expuneri din partea de dimineaţă sunt: „Teologia morală între vechi şi nou”, a PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi); „Aspecte din pastoraţia unor categorii speciale de credincioşi”, a pr. Dumitru Patraşcu, decan de Suceava; „Un suflu nou în teologia dogmatică”, a pr. dr. Eduard Ferenţ, profesor de teologie dogmatică. În program mai figurează prezentarea altor trei mărturii scrise: „De ieri şi până azi, la noi: Conciliul Vatican II”, din partea IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti; „Reflecţii asupra Conciliului II din Vatican”, din partea pr. dr. Vladimir Petercă, rector al Institutului Teologic “Sfânta Tereza” din Bucureşti; „Traducerea documentelor Conciliului Vatican II în limba română”, din partea dr. Francisca Băltăceanu, decan al Institutului Teologic Romano Catolic “Sfânta Tereza” din Bucureşti.
În după-amiaza acelei zile vor avea loc mai multe lansări de carte, ale unor lucrări apărute la Editurile Sapientia a Institutului Teologic din Iaşi, şi Presa Bună a Diecezei de Iaşi. De la ora 17,00, în organizarea şi prezentarea studenţilor din anul II, se va desfăşura o „Academie filosofico-teologică în cinstea Sfântului Toma de Aquino”, pomenit în calendarul liturgic chiar la data de 28 ianuarie. „Dies Accademicus” se va încheia la ora 18,00, cu un discurs rostit de PS Petru Gherghel.
