Întâlnirea mondială de la Manila: criza familiilor, criza naţiunilor
23.01.2003, Manila (ZENIT) - Cea de-a doua zi a Întâlnirii Mondiale a Familiilor, care se celebrează în capitala filipineză din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea, s-a deschis joi cu o convingătoare apărare a familiei bazată pe căsătorie, realizată de Arhiepiscopul de Cracovia.
Cardinalul Franciszek Macharski a explicat în conferinţa sa de deschidere a sesiunilor că tăria unei ţări depinde de tăria familiilor sale, dat fiind faptul că slăbiciunile familiei constituie în acelaşi timp slăbiciunile naţiunii.
Adresându-se celor 5.000 de participanţi la Congresul Teologico-Pastoral, care precede întâlnirea concluzivă de la sfârşitul săptămânii, Cardinalul polonez a subliniat faptul că familia cu adevărat creştină, bazată pe unirea conjugală dintre un bărbat şi o femeie, este singura care poate să împlinească funcţia acesteia: de a fi celula de bază a societăţii.
Din acest motiv, este de datoria statului de a nu ceda în faţa legilor contrare legii naturale şi legii revelate, căzând în tentaţia unui modernism doar aparent, care favorizează permisivismul în probleme atât de decisive pentru întreaga societate aşa cum este căsătoria şi familia.
Unii participanţi la Congres au oferit o mărturie directă, precum Kiko Argüello, iniţiatorul Mişcării Neocatecumenale; Salvatore Martínez, responsabil în Italia al Reînnoirii Carismatice; şi Danilo şi Annamaria Zanzucchi, din Mişcarea Focolarinilor.
Pe lângă Congresul Teologico-Pastoral, în Manila se celebrează în acelaşi timp un Congres pentru 1.133 de copii şi adolescenţi (până la 18 ani). Joi, aceştia au fost vizitaţi de trimisul Papei, Cardinalul Alfonso López Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, care a petrecut cu copiii un moment frumos de veselie şi dialog, cu întrebări şi răspunsuri. Împreună, au înălţat o rugăciune pentru pace în Ţara Sfântă şi în Orientul Mijlociu.
