Nu trebuie disociate legile Bisericii de învăţătura Magisteriului
24.01.2003, Vatican (ZENIT) - Legile Bisericii nu trebuie niciodată disociate de doctrina magisteriului, a amintit Papa Ioan Paul al II-lea în timpul audienţei pe care a acordat-o cu ocazia zilei de studiu organizată de Consiliul Pontifical pentru Interpretarea Textelor Legislative.
Noul Cod de Drept Canonic al Bisericii latine a fost promulgat de Papa Ioan Paul al II-lea acum 20 de ani, la 25 ianuarie 1983. „În timpul celor douăzeci de ani, a remarcat Sfântul Părinte, am putut constata cât de mult avea Biserica nevoie de un nou cod. Deşi contestarea dreptului este în general depăşită, ar fi naiv să ignorăm tot ce mai rămâne de făcut pentru a consolida astăzi o adevărată cultură a dreptului canonic şi a unei practici ecleziale atente la dimensiunea pastorală a legilor Bisericii”.
„Pretenţia de a interpreta şi a aplica legile ecleziastice în mod separat de doctrina Magisteriului constituie o reducţie (…) periculoasă. Conform acestei tendinţe, deciziile disciplinare nu ar avea nici o valoare şi singura lor valoare ar fi conţinută în actele strict legislative”, a observat Suveranul Pontif.
Papa a amintit totodată că legile, procesele şi sancţiunile canonice din Biserică „capătă astfel adevăratul lor sens, cel de autentică slujire pastorală”. Această slujire, remarcă Papa, poate „fi greşit înţeleasă sau contestată, deşi ea apare ca fiind necesară pentru a evita ca în numele aşa-ziselor exigenţe pastorale, să luăm decizii care ar putea cauza sau favoriza în mod inconştient adevărate nedreptăţi”.
