50 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu
02.02.2003, Cluj-Napoca (Catholica) - Sâmbătă, 1 februarie 2003, de la ora 9, în Catedrala greco-catolică Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca, au avut loc o Sfântă Liturghie urmată de o slujbă de pomenire, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu (1873-1953), într-o celulă din închisoarea din Sighet. Programul zilei de sâmbătă, organizat de Forumul Civic Creştin, a cuprins în continuare mai multe manifestări legate de această comemorare, la care au participat reprezentanţi ai tuturor mişcărilor creştin democrate din România.
Celebrarea Sfintei Liturghii şi a slujbei parastasului au fost prezidate de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, alături de el aflându-se 10 preoţi din această Eparhie care au cunoscut marea personalitate a lui Iuliu Maniu. Pr. prof. dr. Ioan M. Bota a făcut o prezentare istorică a vieţii acestuia, în timp ce Episcopul Florentin a mulţumit personalităţilor culturale şi politice, preoţilor în vârstă, pentru prezenţa lor la această comemorare.
Celelalte manifestări din program au fost: vizionarea unui film documentar intitulat „Iuliu Maniu”, autor Lucia Hossu Longin; Simpozionul Iuliu Maniu, la care au luat cuvântul mai multe personalităţi invitate de Forumul Civic Creştin, printre care Nicolae Balotă, pr. Matei Boilă, Liviu Petrina; şi vizionarea filmului artistic „Binecuvântată Fii Închisoare”, al regizorului Nicolae Mărgineanu, cu Maria Ploaie în rolul principal.
Cităm dintr-un comunicat emis de Departamentul pentru Imagine şi Relaţii cu Mass-Media al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla: „Născut într-un sat din Transilvania, acceptând martiriul pentru apărarea demnităţii persoanei umane şi sacrificându-şi viaţa pentru poporul pe care l-a înconjurat cu afecţiune întotdeauna, soarta şi idealurile sale aveau să fie comune cu soarta şi idealurile Bisericii Greco-Catolice din România. Este de datoria Bisericii noastre a ne ruga acum, la acest ceas, pentru sufletul acestui diplomat înnăscut, veritabil model de verticalitate, bun enoriaş al Bisericii Române Unite, care întregeşte impresionanta listă de personalităţi culturale şi religioase cu care Biserica noastră a `îmbogăţit` istoria poporului român.”