La 25 de ani de păstorire
16.02.2003, Iaşi (Ercis.ro) - În ziua de 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit pe PS Petru Gherghel ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolicis. La 4 aprilie 1978 păstorul diecezei a luat în primire mandatul. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la acea numire. Cu această ocazie, la 11 februarie, episcopul de Iaşi a adresat o scrisoare preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor din Dieceza de Iaşi.
Misericordias Domini in aeternum cantabo! (Ps 88,2) (Îndurarea Domnului în veci o voi cânta) este motoul sub care este aşezată scrisoarea. Mesajul central constă în mulţumirea adusă lui Dumnezeu pentru cei 25 de ani de păstorire.
„Nu pentru meritele mele am fost ales la o asemenea misiune”, declară episcopul de Iaşi, rememorând anii de început. Numirea la cârma diecezei a venit …în momente grele, când întreaga Biserică trecea prin proba de foc a persecuţiei, a supravegherii şi a limitărilor de tot felul din partea regimului totalitar”, dar „în faţa unor astfel de probleme…, lipsa mea de experienţă şi de pregătire specială a fost suplinită şi întărită de toţi confraţii preoţi”. Acestora li se mulţumeşte pentru mărturia, curajul şi exemplul lor.
La acest moment de bilanţ, pentru tot ceea ce a fost bun, episcopul mulţumeşte, iar pentru toate neîmplinirile, lipsurile şi omisiunile cere iertare lui Dumnezeu şi fraţilor întru preoţie şi slujire. Sunt rememorate într-un mod deosebit bucuriile pe plan spiritual, educativ şi administrativ, care reprezintă motive de aducere de mulţumire: şcolile de formare, seminariile, clerul numeros, familiile de călugări, acţiunile socio-caritative, asociaţiile de tineri, şcolile teologice, liceele catolice, publicaţiile cu caracter religios şi formativ, familiile care se străduiesc să păstreze valorile spirituale, numirea unui episcop auxiliar, Sinodul diecezan etc.
Scrisoarea se încheie prin invitaţia pentru toţi de a se uni în rugăciune în zilele de 21 februarie, 4 aprilie şi în special 1 mai, ziua consacrări ca episcop, când Preasfinţitul va celebra o Liturghie pontificală în catedrala din Iaşi. „Vă invit… să vă uniţi cu mine în a implora binecuvântarea lui Dumnezeu asupra muncii mele şi a noastră, a întregii Biserici, când voi preamări pe Dumnezeu pentru tot binele ce mi l-a făcut, mie, nevrednicului său slujitor, şi prin mine întregului popor creştin”.
Scrisoarea pastorală o puteţi citi în întregime la secţiunea Actualitate/Documente episcopale a sitului Diecezei de Iaş. (Pr. Cornel Cadar)
