Occidentul nu trebuie să impună politici demografice Africii
18.02.2003, Roma (Catholica) - Africa nu are nevoie de arme, ci de hrană, iar Occidentul încearcă să rezolve problema prin controlul naşterilor, a denunţat Cardinalul nigerian Francis Arinze, într-o declaraţie făcută agenţiei SIR.
„Europa nu trebuie să impună politici demografice familiilor africane sugerându-le, de exemplu, să nu aibă mai mult de doi copii”, a afirmat Cardinalul Arinze, prefect al Congregaţiei Pontificale pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Cardinalul consideră că această atitudine ar fi nedreaptă deoarece afectează domeniul cultural, religios şi social, şi conştiinţa africană. „Singura soluţie pentru a rezolva problema suprapopulării este dezvoltarea”, a amintit el.
Cardinalul Arinze se întreabă asupra provenienţei armelor moderne, chiar în ţări extrem de sărace care duc lipsă de hrană. „Europa, precum şi America de Nord, ar trebui să reflecte asupra acestui lucru. Nu ajutăm o ţară vânzându-i arme. Ţările europene ar trebui să-şi pună întrebări de natură etică şi să nu se gândească doar la interese comerciale”, a afirmat cardinalul în încheiere.
