Tomas Spidlik – Îl cunoşti pe…?
27.02.2003, Târgu Lăpuş (Catholica) - În Colecţia Communio a Editurii Galaxia Gutenberg din Târgu-Lăpuş, sub îngrijirea pr. Silviu Hodiş, au apărut trei lucrări ale pr. Tomas Spidlik, care alcătuiesc o mini-serie: „Îl cunoşti pe Tatăl?”, „Îl cunoşti pe Fiul?”, „Îl cunoşti pe Spiritul Sfânt?” Traducerea în limba română a fost realizată de Cristi Micaci şi Andrei Mărcuş.
Născut la Boscovice (Moravia), în 1919, pr. Tomas Spidlik şi-a terminat studiile de filosofie şi teologie la universităţi europene de marcă. Din 1954 predă teologie spirituală patristică şi orientală la Institutul Pontifical Oriental, la Universitatea Pontificală Gregoriană şi la alte universităţi. În Postul Mare al anului 1995 a fost invitat să susţină exerciţiile spirituale pentru Sfântul Părinte şi pentru membri ai Curiei Romane.
Cartea „Îl cunoşti pe Tatăl?” are cinci părţi: Credinţa în Dumnezeu Tatăl, Providenţa divină, Un mesaj pentru zilele noastre: reînnoirea dialogului cu Tatăl, Truditori în via Tatălui, Să fiţi desăvârşiţi precum desăvârşit este Tatăl vostru ceresc (Mt 5,48). Pornind de la rugăciunea creştină Tatăl nostru, sunt tratate subiecte precum: Comparaţia între Dumnezeul filosofilor şi Dumnezeul biblic; Grija părintească a lui Dumnezeu ne eliberează de forţele obscure ale destinului; Cum putem pune de acord providenţa divină cu răul din lume?; O problemă metafizică: cum îşi poate schimba deciziile un Dumnezeu imuabil?; Sensul alegerilor personale; O imagine perfectă a paternităţii divine: maternitatea fizică şi spirituală a Mariei. Lucrarea se încheie cu un Epilog care constituie O meditaţie despre paternitatea divină.
Cartea care îl întreabă pe cititor „Îl cunoşti pe Fiul?”, după cum spune autorul, „adună pur şi simplu, din bogata tradiţie spirituală a celor ce au crezut în Mântuitor, unele aspecte ce sunt uşor uitate şi care totuşi inspiră actualitatea mesajului evanghelic de-a lungul secolelor”. Amintim câteva dintre aceste aspecte: A existat într-adevăr Hristos? Sunt Evangheliile documente istorice? Hristos în conştiinţă; Imaginea lui Hristos în viaţa Sfinţilor; Imitarea lui Hristos în patimi; Isus Mântuitorul; Hristos dă sens, valoare unei naţiuni; Capul Bisericii; Hristos în fraţi; Hristos eliberator; Sensul istoriei şi al cosmosului.
Lucrarea dedicată celei de a treia persoane din Preasfânta Treime porneşte în Introducere de la Mărturia vieţii unui sfânt, cu privire la experimentarea prezenţei Spiritului lui Dumnezeu. În prima parte, Un singur Spirit cu Domnul, pr. Spidlik vorbeşte despre „Spiritualizarea” progresivă a sufletului, a trupului, a lumii; despre Opoziţia dintre spirit şi carne; despre Participarea omului la viaţa Sfintei Treimi, arătând şi faptul că În Biserică, Spiritul creează purtători de Hristos. Tratând pe rând atributele şi cele şapte daruri ale Spiritului Sfânt, pr. Tomas explică în continuare Recunoaşterea prezenţei Spiritului. Cartea se încheie cu Apendice: creativitatea artistică şi Spiritul.
