Situl săptămânii: www.cnet.ro
10.03.2003, Cluj-Napoca (Catholica) - Dacă în lume Biserica Catolică este cea mai prezentă pe Internet dintre Bisericile creştine, prin numărul uriaş de situri, în România mai sunt multe de recuperat. Iar situl săptămânii acesteia are mari speranţe să contribuie la îmbogăţirea peisajului virtual catolic românesc.
Marcăm astăzi lansarea de către Catholica a unui nou sit: www.cnet.ro (Catholica Network). Catholica îşi extinde astfel serviciile şi în domeniu de hosting, adică de găzduire de situri, dorind să vină în întâmpinarea tuturor acelora care ar vrea să fie prezenţi pe Internet dar sunt blocaţi de costurile pentru găzduirea siturilor şi nici nu pot accepta ofertele „gratuite”, care implică afişarea de reclame.
Astfel, la sfârşitul anului 2002, cu acordul IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, responsabil cu media din partea Conferinţei Episcopale Române, s-au început lucrările la Cnet.ro. Serviciile de găzduire sunt deschise pentru parohiile, instituţiile de învăţământ, ordinele călugăreşti, asociaţii şi la modul general orice altă iniţiativă care ţine de Biserica Catolică.
Printre „clienţii” Cnet.ro se numără deja Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi (www.itrciasi.cnet.ro) şi tânăra revistă Studia Theologica (www.studiatheologica.cnet.ro), situri prezentate săptămânile trecute. În curând CNet.ro va fi gazda pentru versiunea electronică a publicaţiei „Actualitatea creştină” de la Bucureşti, precum şi pentru situl Congregaţiei Fiicelor Sf. Paul (pauline).
Pe lângă oferta pentru situri, Cnet.ro oferă şi adrese de email, ce pot fi folosite atât POP3 cât şi de pe web. Mai mult, situl îşi propune să nu fie un simplu serviciu tehnic, ci un adevărat prieten şi susţinător al celor care se implică în dezvoltarea internetului catolic românesc. Pentru aceasta pe sit au fost dezvoltate pagini cu instrumente şi manuale utile celor care lucrează în acest domeniu.
Mai spunem doar că serviciile oferite de Cnet.ro nu sunt contra cost, fiind însă „recomandate” donaţii, deoarece, dincolo de munca voluntară, sunt implicate şi unele resurse tehnice – care costă. Vă invităm să vizitaţi situl pentru a citi cu atenţie ofertele. Navigare plăcută!

Nu pot decat sa urez bun venit acestui nou site catolic. Fie ca Dumnezeu sa calauzeasca pasii acestui nou forum crestin! In lumea celui de al-III-lea val avem atata nevoie de spiritualitate si valori crestine!
Ii urez „Buna dimineata „acestui nou site catolic. Marea tragedie a modernitatii nu sunt nici suferinta, nici boala, nici frica si mai degraba sentimentul unei urias gol sufletesc. Lumea zilelor noastre se preocupa prea putin de spiritualitatea crestina!