Celebrarea a 40 de ani de la Enciclica Pacem in Terris
09.04.2003, Vatican (Catholica) - Universitatea Pontificală din Lateran a anunţat organizarea unui Seminar de Studiu şi a unui act academic pentru a comemora cei 40 de ani de la proclamarea Enciclicei “Pacem in Terris” a Fericitului Papă Ioan al XXIII-lea, după cum a informat agenţia Fides.
Evenimentul este organizat de Facultatea de Drept Civil a Universităţii Pontificale din Lateran, în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Dreptate şi Pace, cu Fundaţia “Giuseppe Toniolo” şi cu revista “La Societá”.
Seminarul de Studiu va începe la 10 aprilie cu salutul rectorului Universităţii Pontificale din Lateran, Mons. Rino Fisichella, şi introducerea prof. Mario Todo, de la Universitatea Pontificală Salesiană. Evenimentul va include şi o sesiune antropologico-filosofică la care va participa Cardinalul Paul Poupard, şi o sesiune juridică, la care vor participa Mons. A. Marchetto şi pr. G. Rossi.
Pe 11 aprilie, lucrările vor continua cu o sesiune internaţională la care va participa Mons. Gianpaolo Crepaldi, Secretar al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, şi prof. José M. De Agar. În după-amiaza zilei de vineri va avea loc solemnul Act Academic prezidat de Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de Stat. Vor interveni şi Mons. Renato R. Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace; senatorul Giulio Andreotti; dr. Savino Pezzotta; Pierferdinando Casini şi Mons. Adriano Vicenzi.
