Tinerii sunt viitorul dar mai ales prezentul
10.04.2003, Bucureşti (Catholica) - Duminica aceasta, când în Biserica Latină va fi Duminica Floriilor, se celebrează Ziua Mondială a Tineretului. Cu această ocazie, Arhiepiscopul şi Mitropolitul de Bucureşti, IPS Ioan Robu, a acordat un interviu tinerilor din parohia bucureşteană „Maica Îndurerată”. Interviu a apărut publicat pe situl parohiei www.bucurestiinoi.ro. Îl reproducem integral în continuare:
– Cum ar putea combate un tânăr influenţa anturajului şi ispitele cotidiene?
– Punerea acestei probleme este un semn că tinerii nu vor să se ia după anturaj, ci vor să rămână statornici în bine. Multe răspunsuri se găsesc în Catehism: principii, reguli generale de morală, de caracter, iar într-o parte a lui se vorbeşte şi despre rugaciune.
Odată ce un tânăr este bine înrădăcinat, nu se mai ia după toate gândurile, gânduri însemnând fie anturaj, fie ceea ce vede, fie ceea ce aude. El este înrădăcinat prin ceea ce a primit de la Biserică şi de la familie. Cred că trebuie să se pună bază pe acea stabilitate, învăţătură şi pe acea practică religioasă mai ales a Sacramentelor.
– O mare parte din tineret este departe sau indiferentă de Biserică. Ce se poate face?
– Eu in genere sunt informat despre ce fac tinerii. Această dificultate de a ţine aproape un grup de tineri va exista mereu pentru că sunt tineri care nu vor să se angajeze – de exemplu şcoala este o instituţie care cheamă la învăţat, dar nu toţi tinerii învaţă sau nu toţi învaţă la maxim. Ca o paralelă, Biserica îi cheamă pe toţti tinerii. Îi cheamă la o activitate mai intensă, dar fiecare răspunde diferit. Ca şi într-o clasă aşa vom găsi şi în Biserică un nucleu care se implica şi alţii care se îndepărtează. Aceştia din urmă sunt mulţumiţi cu puţin şi este greu să le schimbi măsura. Ei preferă o angajare de la distanţă, mai superficială, dar totuşi prezentă.
Cred că totuşi trebuie apreciat şi puţinul cu care se implică, pentru că fiecare are valoarea lui. Acesta este implicat cu atât mai mult cu cât angajamentul este stabil şi nu se întrerupe, dacă nu se îndepărteaza de grup. Ei trebuie luaţi în considerare exact ca şi ceilalţi care se angajează. Trebuie să luăm lucrurile ca atare fără să ne descurajăm în faţa fenomenului declanşat de cei ce nu se implica. Deja faceţi mai mult dacă nu vă descurajaţi.
– Se spune că tinerii sunt viitorul. Cum vedeţi viitorul Bisericii încredinţat în mâinile noastre?
– Eu cred că ceea ce se spune că tinerii sunt viitorul este adevărat, dar mult mai adevărat şi mai palpabil este prezentul. Tinerii sunt prezentul. Dacă vorbim de viitor gândirea noastră nu este în timp. Trebuie să vorbim de prezent. Eu ca păstor al Arhidiecezei văd bine viitorul, din câte cunosc parohiile noastre prezente. Văd bine viitorul pentru că încerc să fiu cât mai aproape de adevăr şi de mersul lucrurilor; şi adevărul este acesta: în ciuda unei aparente neangajări, totuşi tinerii trăiesc credinţa lor, sunt totuşi fideli Bisericii, chiar dacă nu se implică prea vizibil.
Modernitatea nu este chiar un semnal de alarmă. Aceste lucruri până la urmă se decontează şi după un timp tinereţea trece. În tineri există un efort necontrolat, adică nu este bine dirijat, pentru că el, tânărul, încearcă să răspundă la cât mai multe provocări care i-ar aduce un fel de prestigiu. Astfel nu se va zice despre el că este în afara timpului, că nu este modern. Tinerii sunt viitorul pentru că există un entuziasm care îi atrage şi care se transformă în exemple bune pentru alţii; lucrează fără să ştii tu.
Eu nu m-aş întrista să-i văd pe unii că nu se angajează. Aşa suntem, suntem oameni, suntem foarte diferiţi. În fiecare adunare, chiar şi cea bisericească există un nucleu care se implică şi alţii care preferă să stea deoparte. Prin tineri vedem ziua de mâine, care este strâns legată de cea de azi.
– Ce importanţă credeţi că are Internetul pentru tineri şi pentru parohiile noastre?
– Mi-aş dori sa fie cât mai apropiate parohiile noastre şi să existe cât mai multe legături inter-parohiale. Este vorba despre o posibilitate pe care ne-o oferă timpul în care ne aflăm şi cred că trebuie să fructificăm acest lucru; pe de altă parte, este şi un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl ridică aceasta posibilitate. De exemplu, noi încercăm să fim împreună, Internetul dă posibilitatea izolării ca relaţie cu celălalt pe care nu-l cunoaştem. Eu ştiu chiar dintre tineri care preferă să comunice pe Internet, cu cineva pe care nu-l cunoaşte în loc să vorbească cu vecinul sau chiar cu fratele.
Ca mai înainte, cei care nu se angajează de obicei în parohii, preferă această cale, prin relaţie cu altul de la distanţă. Această formă de comunicare trebuie pusă în valoare cât mai mult, iar eu aştept de la parohii să existe cât mai multe relaţii între ele, şi aşa suntem puţini, pentru a se vedea că suntem împreună. Site-ul, de exemplu, este o posibilitate extraordinară, pe care părinţii noştri nu o cunosc.
