Doi sfinţi români sărbătoriţi în Postul Mare
14.04.2003, Bucureşti (Catholica) - La sfârşitul săptămânii trecute, calendarul Bisericii Ortodoxe i-a pomenit pe doi sfinţi români: vineri pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi sâmbătă pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. Cotidianul România Liberă a publicat un articol despre aceşti doi sfinţi, din care cităm următoarele.
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (născut în 1787, la Bucureşti) a ales de la 20 de ani viaţa de călugăr la Mănăstirea Cernica, unde a vieţuit 43 de ani, urcând toate treptele ierarhice, până a fost sfinţit ca episcop al Râmnicului, în 1850. În aceasta calitate, a zidit din temelii biserica episcopiei, a adus o tiparniţă şi a pus bazele schitului Frasinei (după modelul călugărilor sihastri de la muntele Athos), rânduială după care se vieţuieşte şi acum în acest lăcaş mănăstiresc unic în ţară. După 18 ani de păstorire în scaunul episcopal, Sfântul Calinic a revenit la Cernica, unde s-a înălţat la Domnul, după o viaţă petrecută în evlavie şi milostenie. Moaştele sale odihnesc la Mănăstirea Cernica, fiind loc de pelerinaj pentru credincioşi şi tineri râvnitori de duh.
Sâmbătă, ca în fiecare zi de 12 aprilie din an, este sărbătorit Sfântul Muncenic Sava de la Buzău (n. 334 – m. 12-IV-372), considerat de Biserică ocrotitor al poporului român. Sfântul Sava a primit şi apelativul Gotul, pentru că, fiind preot misionar în Dacia, goţii (care ocupaseră în secolul al IV-lea teritoriile carpatine) l-au torturat şi înecat în râul Buzău în ziua de 12 aprilie a anului 372. Aceste informaţii preţioase pentru creştinismul străromân, din primele secole ale mileniului întâi, le aflăm dintr-o scrisoare a unui martor ocular către Biserica din Cappadocia, păstrată în arhivele Vaticanului. În acest text se arată împrejurările şi eroismul cu care martirul creştin a îndurat moartea, din ordinul crudului rege Atanaric al gotilor. Asasinarea Sfântului Sava în ţinuturile Buzăului de către goţii migratori şi păgâni atestă primele forme de organizare sistematică a vieţii religioase în rândurile populaţiei autohtone de la Carpaţi şi Dunăre, încă din perioada creştinismului primar, ca şi legăturile strânse pe care primele comunităţi creştine din Dacia le aveau cu Biserici îndepărtate, ca şi cea din Cesareea Cappadociei, unde au fost transportate relicvele sfântului, în anul 374.
