Mesajul pascal, un mesaj de pace
21.04.2003, Vatican (Catholica) - Duminică la amiaz, în prezenţa a aproximativ 100.000 de pelerini aflaţi în Piaţa San Pietro, Papa Ioan Paul al II-lea împărţit binecuvântarea Urbi et Orbi şi a adresat un mesaj de Paşti credincioşilor.
Cu ceremonia de ieri, s-a încheiat maratonul de celebrări din timpul Săptămânii Sfinte, Sfântul Părinte părând în ochii observatorilor a fi obosit şi totuşi în bună dispoziţie. În timpul saluturilor în diverse limbi – 62 în total – Papa a fost adesea întrerupt de strigătele şi aplauzele credincionşilor. Agenţia Zenit notează că atunci când, un grup de mexicani au strigat „Ioan Paul al II-lea, lumea te iubeşte”, Papa a răspuns glumind „Poate”. Ca de obicei, Papa a adresat saluturi pascale în numeroase limbi. În limba română Papa a spus „Cristos a înviat”, iar în limba maghiară „Krisztus feltamadott, Alleluja”. Binecuvântarea Urbi et Orbi şi mesajul pascal a fost transmis în direct de televiziuni din 53 de ţări.
În mesajul adresat credincioşilor, Papa a citat din enciclica „Pacem in terris”, a Fericitului Papă Ioan al XXIII-lea. „Pace în Irak! Cu sprijinul Comunităţii internaţionale, irakienii să devină protagonişti ai unei reconstrucţii solidare a ţării lor. Pace în regiunile lumii, unde războaiele uitate şi conflictele răspândite provoacă morţi şi răni în mijlocul tăcerii şi a uitării unei însemnate părţi din opinia publică. Cu profundă tristeţe mă gândesc la valul de violenţă şi de sânge din Ţara Sfântă care nu dă semne că se încheie. Mă gândesc la tragica situaţie a multor ţări de pe continentul african, care nu poate fi abandonat. Am în vedere focarele de tensiune şi atentatele la libertatea omului din Caucaz, din Asia şi din America Latină, regiuni din lume la fel de dragi mie.”
„Să se frângă lanţul de ură care ameninţă”, a continuat Papa, „dezvoltarea ordonată a familiei umane. Să ne dea Dumnezeu să fim eliberaţi de pericolul unei ciocniri dramatice între culturi şi religii. Credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu să-i facă pe credincioşii din fiecare religie făuritori curajoşi ai înţelegerii şi ai iertării, realizatori răbdători ai unui dialog interreligios rodnic, care să inaugureze o nouă eră de dreptate şi pace.”
