Arhiepiscopul Angelo Amato SDB, despre enciclica Ecclesia de Eucharestia

23.04.2003, Vatican (Catholica) - În Joia Sfântă, conform tradiţie inaugurate de Sfântul Părinte încă din primul său an de pontificat, Papa Ioan Paul al II-lea adresează tuturor preoţilor din lume un mesaj euharistic, pe care în acest an l-a înlocuit cu o scrisoare enciclică, Ecclesia de Eucharestia.

În acest an, al douăzeci şi cincilea al pontificatului său, Papa Ioan Paul al II-lea îi invită nu numai pe preoţi, dar pe toţi credincioşii catolici să reflecteze asupra chipului euharistic al lui Isus, pâinea vie din care Biserica se hrăneşte zilnic. Enciclica, a paisprezecea a Papei Ioan Paul al II-lea, este aşadar o meditaţie profundă asupra misterului euharistic, mister central al credinţei catolice. Radio Vatican i-a pus câteva întrebări pe marginea acestei enciclice Arhiepiscopului Angelo Amato SDB, secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei:

– Pe lângă faptul că este o sinteză doctrinală, această Enciclică conţine şi aspecte autobiografice ale Sfântului Părinte…
– Este adevărat. Sfântul Părinte vorbeşte despre Euharistia pe care a celebrat-o zilnic în bisericile poloneze, în Bazilica Sfântul Petru, în miile de biserici şi pieţe din lume şi chiar pe stadioane. Este vorba de caracterul cosmic al acestui sacrament, care uneşte cerul şi pământul şi care cuprinde întreaga creaţie: lumea ieşită din mâinile lui Dumnezeu creator se întoarce la el răscumpărată de Cristos. Sfântul Părinte aminteşte cu emoţie şi Euharistia celebrată în Cenacolul din Ierusalim, în timpul Marelui Jubileu al Anului 2000. Euharistia este acel fir auriu, care nu s-a rupt niciodată, şi care leagă Joia Sfântă din 2003 de Ultima Cină a lui Isus împreună cu discipolii înaintea pătimirii.

– Mai sunt şi alte aspecte la baza acestei enciclice euharistice?
– Pe lângă uimirea adoratoare în faţa acestui sacrament, Sfântul Părinte atrage atenţia şi asupra unor umbre care întunecă mai ales în unele ţări şi regiuni devoţiunea euharistică catolică. El face referinţă în mod explicit de exemplu la abandonarea adoraţiei euharistice, la abuzurile în celebrarea sacramentului, la reducerea acesteia la o întâlnire, la un ospăţ fratern, la uitarea necesităţii preoţiei ministeriale pentru celebrarea ei valide.

– Care sunt punctele doctrinale cele mai importante ale enciclicei?
– Le-am putea reduce la trei. Euharistia este înainte de toate marele mister de credinţă, darul prin excelenţă al lui Isus care se dăruieşte pe sine pentru mântuirea noastră. Celebrând Euharistia, evenimentul salvific al morţii şi învierii lui Isus devine cu adevărat prezent şi activ: această jertfă este într-atât de hotărâtoare pentru mântuirea neamului omenesc încât Isus Cristos a împlinit-o şi s-a întors la Tatăl numai după ce ne-a lăsat mijlocul prin care să ne facem părtaşi şi să gustăm din roadele ei salvifice. Euharistia este pâinea vie care ne dă forţa şi vigoarea de zi cu zi.

În al doilea rând, Euharistia edifică Biserica. Incorporarea în Cristos, realizată prin Botez, se consolidează în Euharistie. Putem spune – afirmă Sfântul Părinte – că nu doar fiecare dintre noi îl primeşte pe Cristos, dar şi că Cristos îl primeşte pe fiecare dintre noi. Euharistia are o eficienţă unificatoare. Participând la Euharistie credincioşii devin un singur trup, din moment ce toţi se împărtăşesc dintr-o singură pâine, aşa cum spune Sfântul Paul (1 Cor). În acest punct Sfântul Părinte laudă cultul euharistic din afara Liturghiei, adică expunerea

Preasfântului Sacrament şi oprirea adoratoare sau vizitele dese la Isus Euharistic. În acest sens vreau să amintesc un episod din viaţa lui Edith Stein. Unul dintre elementele care au condus la convertirea ei la catolicism, a fost tocmai experienţa vizitelor la Isus Euharistic a credincioşilor în bisericile catolice din Germania: a observat că catolicii mergeau să vizitele pe cineva Viu, pe Isus prietenul lor fidel şi răscumpărătorul lor.

Un al treilea punct care mi se pare util de evidenţiat vorbind din punct de vedere pastoral este relaţia dintre Euharistie şi sacramentul Pocăinţei. Reconcilierea este calea obligatorie pentru a avea acces la deplina şi valida participare la jertfa euharistică. Trebuie să ne apropiem de Euharistie în stare de har. Această comuniune interioară de har cu Isus trebuie apoi să se exprime şi în comuniunea eclezială: în comuniunea cu Papa şi episcopii şi cu magisteriul lor pastoral. De aceea Euharistia creează comuniunea şi educă la comuniune.

– Ce ne puteţi spune din punct de vedere ecumenic?
– Desigur, Euharistia este sacramentul comuniunii şi al unităţii Bisericii şi în Biserică. Această comuniune eclezială se întemeiază pe deplina comuniune în legăturile profesiunii de credinţă, a sacramentelor şi a conducerii ecleziale: nu este posibilă celebrarea aceleaşi liturgii euharistice până nu se restabileşte integritatea acestor legături. Drumul unirii trebuie să aibă loc în adevărul credinţei. Sfântul Părinte însă adaugă că dorinţa arzătoare de a celebra împreună Euharistia devine deja o laudă comună şi o implorare a Domnului.

– Spre deosebire de alte documente în care prezenţa Mariei este inclusă într-un paragraf scurt, în această enciclică îi este dedicat un întreg capitol…
– Da, este ultimul, capitolul al şaselea, intitulat tocmai „La şcoala Mariei, femeie euharistică”. În anul Rozariului nu putea să lipsească referinţa la Maica Domnului, primul templu viu adevărat al lui Isus în istorie. Sfântul Părinte face referinţă la experienţa Mariei după înviere, când primirea Euharistiei însemna pentru ea într-un fel primirea din nou în sânul ei a acelei inimi care a bătut la unison cu a ei. Maria, femeie euharistică, este şi femeia Magnificat-ului, unde cântă acele ceruri noi şi acel pământ nou, care în Euharistie află anticiparea lor şi planul lor programatic. Dacă Magnificat-ul exprimă spiritualitatea euharistică a Mariei, atunci Euharistia ne este dată pentru ca viaţa noastră să fie în întregime un Magnificat.