Pastorala de Paşti 2003 – PS Florentin Crihălmeanu
24.04.2003, Cluj-Napoca (Catholica) - În Scrisoarea sa Pastorală cu ocazia Paştilor din acest an, intitulată „Legătura Crucii Simon Cireneul – Simon Apostolul”, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, le propune credincioşilor: „să ne mai oprim o clipă la `umbra` Crucii”, pentru a descoperi, alături de un om simplu, un trecător, Simon din Cirene, „legătura de iubire ce ne leagă cu Mântuitorul nostru Isus Hristos şi astfel, prin Cruce, să putem gusta mai bine bucuria Învierii.
PS Florentin invită la meditaţie asupra sentimentelor contradictorii care trebuie să îl fi încercat pe Simon, obligat de soldaţi să poarte o cruce pe care nu o dorea, şi totuşi mişcat de chipul plin de suferinţă al celui condamnat, a cărui privire este însă „resemnată şi nu descurajată, sleită de puteri dar nu disperată iar ochii sunt blânzi… o privire caldă… calmă, liniştită, inocentă, plină de o lumină care vine parcă de altundeva… răbdătoare, înţelegătoare”. Simon „va accepta să ducă crucea umilitoare şi grea, dar nu de frica lăncilor romane, nici de ruşinea mulţimii, ci din milă şi compătimire faţă de acest osândit”.
Arătând că, pentru a-l putea ajuta pe Osândit, Simon trebuie să se lepede total de sine (cf. Marcu 8,34), Episcopul de Cluj-Gherla subliniază: „Crucea neacceptată în totalitate nu poate aduce rodul de iubire care să dea liniştea şi pacea interioară sufletului”. La întrebarea care prinde acum contur în mintea lui: „Cine este acest Osândit?”, Simon va găsi răspunsul prin legătura Crucii, care îl uneşte cu Osânditul. Observând comportamentul lui Isus în faţa suferinţei, Cireneul ajunge să descopere „o nouă dimensiune a trăirii, pe care nu o cunoştea, o nouă scară a valorilor. Parcă privea altfel oamenii, lumea, suferinţa, viaţa… totul.”
Este puţin probabil ca, după ce Isus a început să ducă din nou singur crucea, Simon să se fi întors liniştit acasă, afirmă PS Crihălmeanu: „O astfel de întâlnire cu Hristos nu putea să-l lase indiferent”. Ajungând deci pe Golgota, are ocazia de a contempla şi suferinţa din ultimele ore şi clipe ale vieţii acestui Osândit, aude cuvintele rostite de El şi de cei din jurul său, îl vede murind, şi, în sfârşit, primeşte mărturia sutaşului: „Cu adevărat Omul Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Mc. 15,39).
Pornind de la cuvintele lui Cristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8,34), Preasfinţia sa vorbeşte în continuare despre ce înseamnă a purta astăzi Crucea pe urmele Lui. „Acceptând să purtăm crucea noastră, purtăm Crucea Lui şi, acceptând să purtăm Crucea Lui, purtăm de fapt crucea noastră. Adevăratul ucenic al lui Hristos acceptă Crucea ca şi condiţie necesară urmării lui Hristos. Nu se poate urma cu adevărat lui Hristos răstignit şi înviat, fără a accepta Crucea.”
Înainte de a vorbi despre Preasfânta Fecioară Maria, cea „care a trăit sufleteşte cel mai puternic alături de Fiul ei toate suferinţele biciuirii, batjocurilor, injuriilor, răstignirii şi morţii pe Cruce”, şi care „totuşi a avut puterea să creadă că Acela pe care îl ţinea mort pe braţele sale va învia”, PS Florentin redă câteva versuri compuse de Episcopul Ioan Ploscaru, în vremea când se afla în închisorile comuniste: „când ai vrut să-mi întăreşti credinţa / mi-ai lăsat, Isuse-n suflet suferinţa, / iar ardoarea veşnicei iubiri / mi-ai purificat-o-n părăsiri.(…)/ Când striga durerea-n vijelie: / „Că m-asculţi o dată, Doamne-un semn să dai!”, / răsunau sub bolţi ecouri a pustie, / răspundea doar piatra, Tu tăceai! (…) / Când părea tot cerul prăbuşit / Buzele spunând abia prin şoapte / „Domnul meu, de ce m-ai părăsit ?” / Tu ai adăugat pustiu şi noapte… / Ca-ndată ce noaptea cea lungă trecu / Să văd de pe calea-n lumină, / că pe umeri crucea ai dus-o TU / şi pe mine alăturea de mână…”
