A murit celebrul arheolog Ferrua care a găsit mormântul Sf. Petru
27.05.2003, Roma (Catholica) - Celebrul arheolog iezuit Pr. Antonio Ferrua a murit duminică la vârsta de 102 ani, după cum a informat Curia Generală a Societăţii lui Isus. Pr. Ferrua a găsit în timpul săpăturilor arheologice sub Bazilica din Vatican, cerute de Papa Pius al XII-lea, mormântul şi relicviile apostolului Petru.
De fapt, pr. Ferrua a condus săpăturile arheologice din perioada 1944 al 1949, şi tot el, la cererea aceluiaşi Papă Pius al XII-lea, a coordonat lucrările de reconstrucţie a Bazilicii San Lorenzo, care a fost grav avariată în timpul bombardamentelor din 19 iulie 1943. Pr. Ferrua a publicat mai bine de patru sute de materiale despre descoperirile din catacombe, despre ilustraţiile din sarcofage, despre fresce şi inscripţii.
Renumitul arheolog a fost şi profesor, timp de peste 50 de ani, la Institutul Pontifical de Arheologie creştină, şi, de-a lungul vieţii sale, a fost membru în numeroase şi prestigioase instituţii culturale şi academice. În plus, din 1948 a fost conservator al Muzeului Sacru al Bibliotecii din Vatican.