Vlad Mihai Niculescu: Teologie şi retractare
20.06.2003, Iaşi (Catholica) - La Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi a apărut cartea „Teologie şi retractare”, scrisă de Vlad Mihai Niculescu. Autorul este prezentat în prefaţa cărţii de către Virgil Nemoianu: „Extrem de bine pregătit, cu studii la Bucureşti, Viena, Washington, versat în literatură şi artă, adâncit în domeniul pe care cândva îl numeam `bizantinologie`, dar, în acelaşi timp, tot mai pasionat de figurile filozofiei moderne şi contemporane, Niculescu este nu numai pe cale de a deveni unul dintre principalii gânditori tineri din România, ci chiar este, încă de pe acum, cum dovedeşte volumul său de debut, o figură interesantă şi de valoare”.
Cartea este o culegere de eseuri şi articole, între care există însă elemente de unitate şi coerenţă. Astfel, în prima parte a cărţii, intitulată „Traseul mistagogic, de la slujirea misionară la înrudirea cu Dumnezeu”, autorul a grupat o serie de eseuri care au ca temă: „Socrate şi originea misionară a filozofiei”, „Traseul ascensiunii spirituale a adevăratului gnostic în teologia lui Clement de Alexandria”, „Eros şi omonimie în teologia lui Origene”, „Hermeneutica ascetică a distanţei dintre Dumnezeu şi om în teologia lui Evagriu Ponticul”, „Înrudirea cu Dumnezeu ca principiu constitutiv al ierarhiilor în teologia lui Dionisiu Areopagitul”.
În partea a doua, „Persoane teologice în diferend şi întâlnire”, sunt prezentate următoarele articole: „Diferenţa henologică în Enneadele lui Plotin”, „Persoana problematică”, „Doctrina trinitară a teologiilor capadocieni”, „Pentru un personalism altfel decât ontologic”, „Unu şi acelaşi. Identitatea personală ca operator teo-dramatic în cristologia lui Ciril de Alexandria”.
Partea a treia, „Teologie şi retractare”, de unde vine şi titlul cărţii, reprezintă un fel de concluzie a muncii de până acum a autorului. „Teologie şi retractare este încheierea unei cărţi dar mai ales o încheiere în drumul meu intelectual. O încheiere care nu desăvârşeşte; e vorba, mai degrabă, de un sfârşit prin saturaţie, de atingerea unei limite subiective. De aici şi ideea de retractare: saţietatea creează nevoia de retragere, de îndepărtare de obiectul dorinţei, de revizuire a unor poziţii pentru a te face disponibil pentru alte experienţe. În asta e implicată, în mod subtil, şi conştiinţa eşecului unui ataşament în care sperai să mobilizezi energii inepuizabile, dar care până la urmă s-au dovedit a fi limitate. Cam astfel simt şi eu în ce priveşte conţinutul eseurilor din volumul de faţă, eseuri ce acoperă în mare activitatea mea scolastică din ultimii zece ani”.
