Aniversări jubiliare de slujire preoţească la Alba Iulia
29.06.2003, Alba Iulia (Catholica) - În data de 28 iunie 2003, la invitaţia IPS Jakubinyi György, Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, 16 preoţi din această Arhidieceză şi-au sărbătorit o cifră rotundă de ani de slujire preoţească. Celebrarea a avut loc în centrul arhidiecezan, Alba Iulia, de unde au pornit pentru îndeplinirea chemării lor: zece preoţi, acum 25 de ani, unul, acum 50 de ani, iar cinci preoţi, acum 60 de ani.
Dintre aceşti preoţi, o activitate deosebită a avut pr. Eross Lajos – protonotar papal, din anul 1993 -, care a petrecut 8 ani în închisorile comuniste, a fost în domiciliu forţat în Bărăgan, timp de 4 ani, a activat în cadrul Arhiepiscopiei de Alba Iulia ca Vicar general timp de 5 ani, iar acum, în urma unui accident vascular, este imobilizat de 18 ani, oferindu-şi suferinţele pentru Biserică. Preotul franciscan Ferencz Ervin, actualmente director al bisericii şi mănăstirii din Lazarea, la rândul său a petrecut 11 ani în inchisorile comuniste.
Această sărbătoare se organizează pentru a doua oară, IPS Jakubinyi, iniţiatorul acestor celebrări, dorind să accentueze atât aprecierea comunităţii pentru anii petrecuţi în slujirea preoţească, cât şi iubirea frăţească dintre preoţi.
