Evitarea „ritualismului” în celebrările liturgice
02.07.2003, Salamanca (Catholica) - Liturgistul spaniol Dionisio Borobio, într-un interviu acordat agenţiei Zenit, abordează semnificaţia liturgiei, importanţa acesteia în celebrări şi problema riscului ritualismului. Borobio a publicat de curând o carte despre liturgie, „Cultură, credinţă, sacrament”, editată de Centrul de Pastoraţie Liturgică din Barcelona (Spania), şi este profesor de Teologie sacramentală la Universitatea din Salamanca.
– Cum le-aţi explica credincioşilor ce este liturgia?
– Cred că pentru a explica poporului liturgia se poate pleca de la termenii „celebrare”, „comunicare”, „sărbătoare”, explicând, aşa cum face Catehismul, elementele pe care le implică atât din punct de vedere antropologic cât şi liturgic: „ce” se celebrează, „cine” celebrează, „cum” se celebrează, „când” se celebrează, „unde” se celebrează”…
Celebrarea comunităţii creştine, pentru a recunoaşte prin laudă şi prin aducere de mulţumire faptul că Dumnezeu continuă să ne iubească şi să ne mântuiască, se exprimă în Biserică prin intermediul acţiunii liturgice.
– S-a pierdut semnificaţia celebrării în liturgie?
– Cred că, în general, se poate afirma contrariul: după Conciliul Vatican II s-a dobândit mult în semnificaţia celebrativă a liturgiei, înţeleasă ca acţiune comună, ca participare a adunării, ca sărbătoare comunitară. Este adevărat că mereu ne pândeşte pericolul ritualismului, al unui anumit „liberalism”, al „folclorismului” liturgic… Suntem mereu nesiguri în ceea ce priveşte celebrarea ideală. Este mereu nevoie să îmbunătăţim celebrarea.
– Există totuşi discuţii între liturgişti şi cei din pastoraţie asupra a ce anume este prioritar, evanghelizarea sau sacramentele?
– Depinde de ce se înţelege prin fiecare dintre aceşti termeni. Totuşi, în general, cred că se poate afirma că discuţia care a existat altă dată asupra abordării din puncte de vedere alternative – evanghelizare sau sacramente, cateheză sau rit, cult sau viaţă, mulţime sau elită – a fost depăşită în mare parte. Întreaga evanghelizare este sacramentală, şi orice sacrament este şi evanghelizator. Adevărata abordare nu trebuie să fie „alternativă” ci „comună”.
– Multe celebrări nu le transmit nimic credincioşilor. Cum se poate îmbunătăţi această situaţie?
– Nimeni nu are o soluţie „magică” în acest sens. Dacă privim spre responsabilii celebrării, mai ales la preot, trebuie să spunem că trebuie „să îmbunătăţim oferta”: pregătirea, cadrul celebrativ, capacitatea de comunicare şi de adaptare, etc.
Concentrându-ne atenţia asupra credincioşilor participanţi, trebuie să îmbunătăţim iniţierea liturgică, atitudinea participativă, capacitatea de interpretare a simbolurilor… Iar dacă privim spre medierile rituale – spre cuvinte şi semne -, trebuie să adăugăm că trebuie îmbunătăţit şi limbajul liturgic şi adaptate semnele, în măsura posibilităţilor.
– Când a început post-modernismul în sectorul liturgic?
– Răspunsul ar necesita clarificarea a ce anume se înţelege prin post-modernism, precum şi să facem distincţie între diferite contexte şi situaţii. Se poate afirma că mentalitatea post-modernă implică o anumită cădere de idealuri, o exaltare a libertăţii şi a individualismului, o tendinţă spre religiozitatea „uşoară” sau difuză, o respingere a ceea ce este instituţional şi normativ.
Toate acestea duc la o „religie liberă”, la o respingere a riturilor şi a ritmurilor stabilite şi clasice, care au repercusiuni în mod necesar în aprecierea şi pregătirea celebrării liturgice înseşi.
– Cum să evităm să cădem în ritualism în cadrul celebrărilor?
– Este evident faptul că avem nevoie de rituri. Ele sunt o parte esenţială a celebrării. Problema nu constă în rituri, ci în ceea ce noi oamenii facem din rituri şi cu ele, în atitudinea cu care le celebrăm, în viaţa pe care o exprimăm şi o transmitem prin ele – misterul la care ele fac trimitere, etc.
Avem nevoie de rituri, dar ele sunt şi „periculoase” când le utilizăm greşit, când le schimbăm semnificaţia, când le instrumentalizăm. Iar acest lucru se poate întâmpla şi de fapt se întâmplă atât cu preoţii cât şi cu credincioşii. Numai prin credinţă, sinceritate, adevăr, prin interpelarea şi angajamentul pe care le implică acţiunea rituală, se poate evita ritualismul.
