Big Brother: exhibarea cojilor şi a iluziei

08.07.2003, Bucureşti (Catholica) - Sub acest titlu, în numărul pe lunile iulie-august 2003 al revistei Mesagerul Sfântului Anton, revistă de spiritualitate a preoţilor franciscani conventuali din România, scriitorul Adrian Popescu ne invită să reflectăm pe marginea emisiunii care tocmai s-a încheiat în duminica aceasta, şi care timp de patru luni a acaparat audienţe şi discuţii controversate în jurul ei.

„După revista `România literara`, care acuză prostul gust, ignoranţa şi precaritatea culturală a concurenţilor, aproape că nu mai am multe de adăugat”, ne spune Adrian Popescu, remarcând faptul că emisiunea similară de la germani este mai civilizată, iar cea de la italieni „mai plină de autenticitatea care nu se confundă cu degradarea de la noi”.

În continuare, autorul reflecţiei explică: „Personajul malefic al romanului lui Orwel, un duşman, desigur ironic numit `fratele mai mare`, este ochiul totalitarismului supraveghindu-ne neadormit. El, fratele supraveghetor a existat până acum mai bine de un deceniu, cum ştim. Este ciudat cum lumea scăpată de comunism în Est sau cea care l-a cunoscut din cărţi în Vest, transformă în spectacol” această realitate. „Lumea curioasă se uită pe gaura cheii la cei care au uitat orice pudoare. Curiozitate vinovată pe de o parte, despuiere de intimitatea care conferă demnitate pe de alta.”

„Ce modele propune emisiunea?” se întreabă scriitorul. „Antimodele din punctul de vedere al unui creştin. Tineri care execută comenzile cerute, dar care nu şi-au pus problema efectelor negative asupra spectatorilor şi mai tineri, care ar putea crede că orice este permis dacă se câştigă mulţi bani. Ce uşor se uită cuvintele evanghelistului, `Ce-i va folosi omului să câştige lumea întreagă dacă sufletul său şi-l va pierde`!?”

Adrian Popescu afirmă în continuare faptul că între concurenţi „nu au intrat fiinţe care să se remarce printr-un har special, sau eu nu l-am remarcat. Modele de comportament civilizat, creştinism asumat eroic, delicateţe sufletească, maturitate afectivă, generozitate, nu am văzut, nici prea multă cultură. Consumism contemporan, da, vulgaritatea unor replici, cuvinte care se scriu pe zidurile ferite, da.”

Răspunzând la întrebarea „Să fie chiar imaginea tinerilor de azi grupul de la Big Brother?, scriitorul îşi exprimă convingerea că „România noii generaţii” înseamnă şi „corurile de tineri din catedrale, voluntarii, cei cu vocaţii, vizionarii, talentele reale. Pentru cei mai tineri… primejdia este de a crede că numai aşa se poate face cunoscut cineva şi că valoarea înseamnă doar mediatizare. Diavolului îi plac tărăboiul, confuzia criteriilor, amestecul cărnii cu visul, voyeurismul, mimarea şi deformarea actelor care generează viaţa şi aduc unui cuplu unit de Creator bucuria împlinirii fecunde. În Big Brother, tare mă tem că Mincinosul ne ia ochii cu iluziile lui care trec drept calităţi, iar formele şi coaja lucrurilor sunt exhibate în detrimentul miezului sacru.”