„Dumnezeu vorbeşte copiilor săi” în 135 de limbi
09.07.2003, Königstein (Catholica) - Recent, colecţia de texte biblice „Dumnezeu vorbeşte copiilor săi”, publicată de organizaţia Kirche in Not (KIN), a depăşit cifra de 40 de milioane de exemplare, fiind tradusă până în prezent în 135 de limbi şi dialecte locale, şi răspândită în 115 ţări din întreaga lume.
Istoria acestui proiect al organizaţiei a început în 1979 când, cu ocazia Anului Internaţional al Copilului, a fost publicată această mică colecţie ilustrată de texte biblice din Vechiul şi Noul Testament, destinată copiilor din lumea a treia. În acel an, cartea „Dumnezeu vorbeşte copiilor săi” a fost înmânată Episcopilor reuniţi la Puebla (Mexic), pentru a III-a Conferinţă a Episcopatului Latino-American.
Colecţia a fost primită cu mare entuziasm de către Dieceze, în 1979 KIN distribuind peste un milion de exemplare în limbile spaniolă, portugheză, engleză şi franceză. La scurt timp după aceea au fost publicate primele ediţii pentru Europa de Est, Africa şi Orientul Mijlociu, astfel că acest proiect de tipărire şi difuzare a colecţiei a devenit unul dintre cele mai mari proiecte ale KIN.
Organizaţia primeşte şi astăzi cereri de la Episcopii din lumea întreagă pentru noi traduceri şi pentru reeditări. Până acum, cărticica a fost tradusă, printre altele, în arabă (490.000 de exemplare), în rusă (470.000 de exemplare), în vietnameză (300.000 de exemplare) şi în chineză (230.000 de exemplare).
De asemenea, au fost editate versiuni în malayalam pentru India (350.000 de exemplare), hausa pentru Nigeria (265.000 de exemplare) şi aymara pentru Bolivia (150.000 de exemplare). În acest an se prevede difuzarea unui număr de 1.300.000 de exemplare şi realizarea de noi traduceri – printre care traducere în maya pentru Mexic şi în gumuzinga pentru Etiopia.
În limba română, cartea este publicată şi pe situl www.catholica.ro, sub formă de e-book, la secţiunea Varia/Pentru tine.
