Cinematografia care vine de departe
21.07.2003, Roma (Catholica) - Agenţia Fides a lansat sâmbătă, 19 iulie, o secţiune dedicată „cinematografiei care vine de departe”, cu alte cuvinte, acelor filme care, deşi propun valori morale şi spirituale deloc de neglijat, rămân totuşi excluse din marile circuite cinematografice, după cum a explicat responsabila secţiunii, jurnalista Miela Fagiolo d`Attilia.
În această secţiune îşi găsesc un loc filmele africane, chineze, latino-americane şi est-europene care nu reuşesc să ajungă pe marile ecrane din circuitul internaţional, dar care transmit valori morale şi spirituale, şi sunt bogate în istorie şi în conţinuturi şi tematici importante.
Realizatorii vor ca această secţiune să fie un fel de călătorie prin cinematografia „altora”. Această călătorie va cuprinde patru etape. Prima etapă a început sâmbătă şi are ca temă „Scenariile lumii”, cuprinzând printre altele articole despre „Cinematografia din sudul lumii şi până în Europa”, „Cinematografia, agora celui de-al treilea mileniu”, „Cinematografia fără frontiere”.
A doua etapă va începe sâmbătă, 26 iulie, şi va avea ca temă „Ecranele din Africa”, cu articole despre festivalurile de film şi despre cinematografia din patru zone africane: Maghreb, Egipt, Africa centrală şi Africa de sud. În plus, în cadrul acestei teme se va arunca şi o privire asupra cinematografiei islamice, agenţia Fides propunându-şi prezentarea unor interviuri cu A. Gomis şi C. Haffner.
A treia etapă va începe pe 6 septembrie, şi va avea în centrul ei continentul asiatic. Prin intermediul marelui ecran, Asia „va povesti” despre Orientul Mijlociu, Palestina, Israel, Iran, India, China – fiind prevăzut şi un interviu cu Jia Zhangke -, Taiwan, Hong Kong şi Corea de Sud. Ţinta ultimei etape a călătoriei cinematografice va fi America Latină: Argentina, Brazilia, Mexic şi Venezuela, vor vorbi prin cinematografia lor despre „cuvintele şi tăcerile” continentului latino-american.
„Nu ne putem imagina o nouă evanghelizare care să nu cuprindă lumea spectacolului, atât de importantă pentru formarea mentalităţii şi a obiceiurilor”, a afirmat Papa Ioan Paul al II-lea la 17 decembrie 2000, cu ocazia Jubileului lumii spectacolului. Nouă enciclice, opt scrisori pastorale şi exortaţii apostolice, un decret conciliar, diferite instrucţiuni pastorale şi o serie lungă de Mesaje pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale dovedesc atenţia constantă pe care Biserica o acordă artei cinematografice.
