Religia inspiră atacurile sinucigaşe ale membrilor Hamas (II)
26.08.2003, Torino (Catholica) - Continuăm interviul acordat de Massimo Introvigne, director al Centrului de Studii asupra Noilor Religii (CESNUR) agenţiei Zenit, în care expertul descrie mişcarea fundamentalistă Hamas şi vorbeşte despre raţiunile religioase ale atacurilor sinucigaşe ale membrilor acesteia. Amintim că Introvigne este autor a numeroase cărţi, ultima publicată în limba italiană fiind dedicată tocmai mişcării Hamas („Hamas. Fundamentalism islamic şi terorism sinucigaş în Palestina”), editată de Elledici.
– Hamas utilizează religia pentru a justifica terorismul?
– În optica lumii fundamentaliste islamice nu există vreo diferenţă între politică şi religie. În plus, afirmaţia că sunt diferenţe este considerată o prejudecată tipic occidentală pe care fundamentaliştii o consideră străină de tradiţia islamică.
Hamas dedică multă atenţie depăşirii obiecţiilor conform cărora sinuciderea ar fi contrară Islamului şi de aceea atentatele sinucigaşe nu ar fi permise pentru un musulman. Hamas răspunde că nu este vorba de sinucidere ci de martiriu, şi găseşte personalităţi asemănătoare din galaxia fundamentalistă care îi dau dreptate.
Poate fi neplăcut să spui că teroristul sinucigaş din mişcarea Hamas este impulsionat de religie. Dar este aşa. A-i considera doar manipulaţi sau persoane care ascund motive economice este o greşeală.
O analiză a profilului socio-economic a acelora care au ales martiriul ne spune că nivelul lor, fie al puterii de cumpărare fie de educaţie, este superior mediei palestinienilor. Mai mult, o parte din terorişti alcătuiau cea mai înaltă burghezie. Ideologia, sau mai bine religia este cea care îi impulsionează, şi nu doar disperarea.
– În Hamas există femei kamikaze?
– Adevărul este că până acum, în atentatele Hamas, nu au participat femei. Mişcarea nu exclude posibilitatea teoretică a acestui lucru. În Palestina s-au sinucis femei, dar făceau parte din Brigăzile Martirilor al-Aqsa, o formaţiune laică şi naţionalistă.
Hamas arată că teologia sa nu împiedică martiriul femeilor, şi de fapt exaltă femeile din mişcările fundamentaliste cecene care au realizat atentate sinucigaşe. Există mai degrabă dificultăţi cu caracter practic; de exemplu, conform Hamas, femeile care erau în Israel trebuiau să meargă acoperite cu văl, iar acest lucru făcea ca poliţia să le identifice cu uşurinţă. Hamas afirmă că sunt mai mulţi tineri palestinieni de sex masculin care solicită să devină martiri decât ar putea primi organizaţia. Aşadar, problema femeilor nu se pune deocamdată.
– Hamas ar putea abandona armele şi negocia la nivel politic?
– Dacă ne limităm să citim statutul organizaţiei Hamas – un document care afirmă lupta permanentă până ce israelienii vor fi expulzaţi – răspunsul ar fi negativ. Hamas a ştiut să îmbine mereu poezia retoricii şi proza realităţii. Hamas nu este un monolit, iar în interiorul său există curente mai pragmatice, mai ales în o parte a liderilor din Cisiordania, care în acest sens se diferenţiază de Qatar.
Nu este rezonabil să ne imaginăm un proces de pace care să îl considere drept unic interlocutor pe Fatah sau în general membrii `laici` ai lumii palestiniene, şi care să excludă complet partidele religioase. Una dintre marile provocări constă în aflarea în interior a unor interlocutori dispuşi să vorbească despre pace, sau cel puţin despre armistiţiu şi renunţare la terorism.
Occidentul uneori este victima unui fel de `sindrom al lui Voltaire`, conform căruia cel mai bun interlocutor din lumea arabă este cel care e mai mult laic şi mai puţin religios. Dar interlocutorii fără rădăcini religioase în ţările majoritar musulmane adesea au prea puţini discipoli.
