De ce Maica Tereza este atât de specială (II)

11.10.2003, Roma (Catholica) - Continuăm interviul pe care agenţia Zenit l-a luat pr. Brian Kolodiejchuk, cofondator al ramurei preoţeşti a Misionarelor Carităţii şi postulator al cauzei de beatificare a Maicii Tereza. Ultima parte a interviului o vom publica mâine.

– După confirmarea veştii beatificării Maicii Tereza, sora Nirmala, superioara generală a Misionarelor Carităţii, şi dumneavoastră aţi recunoscut într-un comunicat că „mărturia şi mesajul ei sunt considerate preţioase pentru persoane de orice religie ca semn al faptului că `Dumnezeu şi astăzi iubeşte lumea` „. Cum îndeamnă figura Maicii Tereza drumul unităţii şi al dialogului interreligios?
– Slujirea Maicii Tereza se îndrepta spre orice persoană fără distincţie de castă sau de crez, rasă ori naţionalitate. Astfel, a mărturisit cu adevărat ceea ce ea însăşi proclama: „Fiecare persoană este un fiu al lui Dumnezeu, creat pentru a iubi şi pentru a fi iubit”. Insista asupra faptului că toţi suntem fiii aceluiaşi „Tată iubitor” şi avea încredere că toţi vor ajunge să cunoască acest adevăr.

În acelaşi timp, este important de subliniat că Maica Tereza avea un mare respect faţă de toate religiile, şi avea mulţi prieteni printre credincioşii de alte confesiuni. Dar nu şi-a compromis niciodată propria credinţă. Autenticitatea şi transparenţa ei în acest sens erau foarte apreciate. Respectarea religiei celuilalt implica faptul că şi celălalt respecta religia ei, iar lumea de fapt a respectat convingerile ei religioase. Oriunde mergea, mergea ca o „misionară”, ca o călugăriţă catolică, un mesager al Evangheliei, şi era acceptată şi respectată ca atare. Prezenţa ei era o proclamare a credinţei sale şi o mărturie a adevăratului chip al Bisericii, o prietenă a celor din urmă şi a celor mici, aşa cum era Domnul şi Învăţătorul.

Actualmente, în anii de după moartea ei, persoane de toate credinţele, atrase de viaţa şi de mesajul ei, merg să se roage la mormântul ei. La fel, în întreaga Indie oameni de diferite religii se reunesc pentru a cinsti viaţa şi opera ei. Astfel încât Maica Tereza continuă să fie un factor de unificare.

– Agnes Gonxha Bojaxhiu – viitoarea fondatoare a Misionarelor Carităţii – şi-a ales numele în viaţa consacrată încredinţându-se Sfintei Tereza de Lisieux, Patroana Misiunilor. Care este moştenirea Maicii Tereza pentru misionarii secolului al XXI-lea?
– Deşi Maica Tereza a trăit ceea ce în mod tradiţional este cunoscut sub numele de viaţă religioasă „activă”, rugăciunea avea un loc primordial în vocaţia ei. Relaţia Maicii Tereza cu Dumnezeu era raţiunea întregii sale activităţi şi de aceea era cu adevărat o „contemplativă”. Exemplul ei ne aminteşte încă o dată că orice activitate misionară trebuie să înceapă şi să se încheie în rugăciune. Rugăciunea şi sacrificiul au fost primele sale instrumente misionare, aşa cum au fost pentru patroana ei, Sfânta Tereza de Lisieux.

Există mereu tentaţia de a reduce misiunea la o slujire socială. Dar pentru Maica Tereza misionarul este „purtător al iubirii lui Dumnezeu”. Acest mandat a fost unicul scop al întregii sale activităţi apostolice. S-a străduit să reveleze iubirea lui Dumnezeu în situaţii concrete ale vieţii de zi cu zi. Hrănirea celui înfometat, îmbrăcarea celui gol, îngrijirea bolnavului şi orice apostolat întreprins a fost modul ei de a transmite iubirea lui Dumnezeu faţă de persoana umană. Maica Tereza căuta chipul lui Cristos în rugăciune şi în apostolat, şi astfel a devenit cu adevărat o contemplativă în inima lumii. De la rugăciune, îndeosebi de la Euharistie, mergea la săraci şi de la săraci se întorcea la rugăciune.

„Nu sunt chemată să am succes, ci să fiu fidelă”, repeta adesea Maica Tereza. Era modul ei de a afirma atenţia pe care o acorda fidelităţii faţă de misiunea care îi fusese încredinţată, în loc să se piardă în rezultate sau în popularitatea pe care o avea. Misiunea ei faţă de săraci nu era o chestiune de prestigiu, ci de slujire, de a ocupa ultimul loc printre fraţii şi surorile ei. S-a consumat într-o dorinţă: aceea de a purta iubirea lui Dumnezeu săracilor şi celor nevoiaşi.

Pentru a concluziona, originea şi obiectivul supranatural al oricărei misiuni trebuie să fie avute mereu în vedere, inclusiv atunci când se realizează activităţi temporale. Şi în acest sens Maica Tereza este un exemplu. Tot ceea ce a făcut urmărea propunerea de a transmite iubirea lui Dumnezeu oamenilor pe care îi slujea. Acest lucru necesită primatul rugăciunii în viaţa misionarului. Şi, în ultimă instanţă, numai sfinţenia vieţii poate cuprinde în mod deplin mesajul de iubire al lui Dumnezeu.

– Munca fundamentală a Maicii Tereza s-a extins la călugării şi călugăriţele activi şi contemplativi, preoţi şi laici consacraţi. I-a îndemnat şi pe colaboratorii laici să participe la slujirea celor mai săraci dintre săraci. Nu se riscă să se reducă munca Misionarelor Carităţii la o simplă asistenţă socială, deşi are mari rezultate?
– Maica Tereza spunea adesea că nu suntem lucrători sociali, deşi desfăşurăm o muncă socială; şi adăuga: „O facem pentru cineva”. Prin aceasta vroia să spună că Isus era cel către care se îndrepta umila sa slujire. În baza acestei afirmaţii constă ceea ce ea numea „Evanghelia pe cinci degete”, deoarece număra pe degetele de la mână cuvintele din Matei 25,40 : „You did it to Me” (Mie mi-aţi făcut). În fiecare serviciu pe care îl desfăşura, ea păstra acest adevăr în inima ei. Se ruga cu Isus atunci când se ruga cu cineva, îl atingea pe Isus atunci când îi atingea pe săraci, îl întâlnea pe Isus în fiecare persoană. A ajuns să fie cu adevărat o „contemplativă în inima lumii”, cineva care percepe, recunoaşte şi slujeşte în prezenţa lui Dumnezeu pe toţi oamenii şi în orice circumstanţă.

Maica Tereza nu s-a pierdut niciodată în rezultate, deşi acestea erau considerabile. Ceea ce era important pentru ea era persoana pe care o avea în faţă în momentul prezent, persoana care avea nevoie de iubire şi de atenţie ACUM. Era profund convinsă că toate realizările sale erau „opera lui Dumnezeu” şi că Dumnezeu utiliza „nimicul ei pentru a arăta măreţia Sa”. Iar când vorbea despre rezultate, o făcea doar pentru a semnala minunăţiile pe care „Dumnezeu le împlinea”. Era capabilă să păstreze o dimensiune contemplativă în munca sa, şi acest lucru a fost protecţia ei în desfăşurarea unor simple activităţi sociale, oricât de demne de laudă ar fi fost.