De ce Maica Tereza este atât de specială (III)
14.10.2003, Roma (Catholica) - Vă prezentăm ultima parte a interviului pe care agenţia Zenit l-a luat pr. Brian Kolodiejchuk, cofondator al ramurei preoţeşti a Misionarelor Carităţii şi postulator al cauzei de beatificare a Maicii Tereza. Duminică, 19 octombrie, Papa Ioan Paul al II-lea o va ridica pe această călugăriţă la cinstea altarelor, declarând-o fericită, la numai şase ani de la moartea ei.
– Unii critică faptul că Maica Tereza îi slujea pe cei marginalizaţi, şi nu îşi dedica activitatea schimbării structurilor sociale. Ce anume motiva această atitudine a călugăriţei?
– Întreaga viaţă a Maicii Tereza a fost concentrată în a răspunde la chemarea pe care a primit-o de la Dumnezeu în 1946. De la 10 septembrie din acel an, a avut întâlniri mistice cu Cristos. Rezultatul acestora a fost fondarea Misionarelor Carităţii. Aceste experienţe de o mare transcendenţă au fost raţiunea ultimă şi motivul slujirii săracilor. Era foarte conştientă de acest lucru. Astfel încât preocuparea ei fundamentală era aceea de a urma chemarea primită de la Cristos, care pentru ea nu includea o schimbare a structurilor sociale.
Misiunea ei era aceea de a purta iubirea lui Dumnezeu celor mai săraci dintre săraci prin slujirea ei umilă. A fost chemată să intre în lumea sărăciei şi să ducă vestea bună a iubirii lui Dumnezeu celor săraci, nu să rezolve problemele politice, economice şi sociale ale lumii. Era foarte conştientă de acest lucru şi nu încălca acest principiu pentru nici un motiv. Odată a spus: „Dacă mă amestec în politică, nu voi mai avea timp să iubesc”.
De aceea, motivul pentru care nu s-a implicat direct într-o schimbare socială a fost faptul că Maica Tereza urmărea adevărata sa vocaţie. Avea o misiune faţă de un anumit grup de persoane şi se concentra într-un sector anume de slujire a săracilor. Ştia că nu putea să facă totul, dar se străduia să facă tot posibilul acolo unde era chemată. Deseori spunea: „Ceea ce pot face eu tu nu poţi, ceea ce tu poţi face eu nu pot, dar împreună putem face `ceva preţios pentru Dumnezeu`”. În timp ce alţii munceau în mod legitim pentru a schimba structuri sociale, ea se rezuma să ofere ajutor efectiv şi imediat celor mai săraci dintre săraci, celor mai nevoiaşi. Este necesar să li se dea oamenilor un băţ de pescuit, dar cineva trebuie să se îngrijească să le dea un peşte ca să prindă forţă pentru a putea pescui.
– Cum a armonizat Maica Tereza viaţa de contemplaţie cu viaţa de slujire?
– Maica Tereza a putut să armonizeze contemplaţia şi slujirea ţinând prezent scopul şi ultima raţiune a existenţei Congregaţiei ei. A explicat acest lucru în 1947: „Scopul Misionarelor Carităţii este acela de a sătura infinita sete de iubire şi de suflete pe care o are Isus pe Cruce”, „muncind spre mântuirea şi sfinţirea celor mai săraci dintre săraci”. Săturarea setei lui Isus după iubire şi suflete era motivul a tot ceea ce a făcut Maica Tereza. Nu a părăsit niciodată acest scop în mintea şi în inima ei. Toate forţele ei s-au îndreptat spre el. Setea lui Isus traversa toate aspectele vieţii ei, în rugăciunea şi în slujirea ei. Aceasta a fost carisma pe care a primit-o şi desigur totul se învârtea în jurul acestei carisme.
Pentru a menţine echilibrul între rugăciune şi acţiune, viaţa Misionarelor Carităţii include patru ore de rugăciune pe zi. Maica Tereza a rămas extraordinar de fidelă momentelor de rugăciune. Ziua ei începea cu rugăciune, meditaţie şi Sfânta Liturghie, pe care le considera momentele cele mai importante din zi. După ce îl primea pe Isus în Euharistie, îi îngrijea pe cei mai săraci dintre săraci. Rugăciunea era momentul unirii ei cu Isus, pentru a-l asculta, pentru a se abandona, pentru a afla voinţa lui în tot ceea ce făcea. A doua parte importantă din zi era o oră de adoraţie euharistică. Nu o pierdea decât din motive foarte grave. Uneori această oră reprezenta un efort extraordinar. După lungi şi obositoare călătorii sau chiar şi atunci când avea probleme de sănătate, îşi făcea mereu timp pentru rugăciune.
Rozariul era una dintre cele mai importante şi simple modalităţi de rugăciune ale Maicii Tereza. Maria a fost o tovarăşă de nedespărţit în a o ajuta să trăiască prezenţa lui Dumnezeu şi să trăiască misterele lui Cristos. Se ruga Rozariul în capelă, pe stradă, în autobuz sau în avion. Pentru ea era un mod esenţial de a reflecta asupra misterelor vieţii lui Isus şi a Mariei şi pentru a fi mereu în rugăciune. Deseori era văzută cu rozariul în mână, care pentru ea era o aducere aminte a prezenţei Sfintei Fecioare şi a intimei relaţii pe care o avea cu Maica Domnului.
– Ţinând cont de faptul că era o mistică, credeţi că este un model?
– Da, desigur. Deşi experienţa ei mistică de obscuritate nu a fost de fapt de aceeaşi natură cu obscuritatea noastră – care adesea se datorează pierderii zelului sau a virtuţii din partea noastră, a mediocrităţii şi a egoismului nostru -, Maica Tereza oferă un exemplu pentru modul în care să ne trăim propria experienţă de obscuritate. Ea a acceptat-o cu o abandonare deplină faţă de voinţa lui Dumnezeu şi cu încredere în grija lui iubitoare, chiar şi atunci când nu simţea că îi este aproape. În fond, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele au făcut-o să accepte obscuritatea interioară ca pe un dar.
Trăirea în obscuritate înseamnă pe de o parte a împărtăşi suferinţele lui Cristos, şi pe de altă parte a împărtăşi sărăcia celor săraci. Maica Tereza repeta des că cea mai mare sărăcie este aceea de a nu fi iubit, de a nu fi dorit, de a fi părăsit, iar acest lucru este ceea ce ea experimenta spiritual. A spus odată că situaţia materială a săracilor era imaginea stării ei interioare. Ea trăia sărăcia materială în solidaritate cu cei săraci din punct de vedere material, şi trăia sărăcia spirituală, prin obscuritate – aşa cum am descoperit în timpul procesului de beatificare -, în solidaritate cu cei săraci spiritual. A putut atinge sărăcia interioară cea mai adâncă deoarece ea însăşi a experimentat-o. Aceasta este dimensiunea mistică a serviciul adus de ea săracilor.
Forma de participare la Crucea lui Cristos este un exemplu pentru toţi pentru a şti cum să ne purtăm crucile cu iubire şi cum să oferim suferinţele noastre pentru mântuirea şi sfinţirea celorlalţi. De aceea, tema aleasă pentru ceremonia beatificării este „Vino, fii lumina mea”. Lumina pe care viaţa ei ne-o oferă nu este doar lumina carităţii faţă de cei săraci, ci şi lumina care vine din exemplul ei de a purta crucea proprie, îndeosebi suferinţele interioare.
– După părerea dumneavoastră, care este mesajul central al Maicii Tereza pentru lume? Dar pentru creştini?
– Maica Tereza aminteşte lumii că „Dumnezeu există”. Ea este ca un mărturisitor al credinţei neclintite în Dumnezeu şi al fericirii şi mulţumirii care vin dintr-o viaţă concentrată asupra lui Dumnezeu. Această credinţă în Dumnezeu se afla la baza iubirii ei faţă de fiecare persoană, pe care o considera „fratele meu, sora mea”. Insista mereu asupra valorii fiecărei vieţi umane, de la momentul conceperii până la moartea naturală, şi sublinia demnitatea fiecărei persoane ca fiu al lui Dumnezeu chemat să facă lucruri mari, pentru a iubi şi a fi iubit.
Pentru creştini, Maica Tereza este o aducere aminte a faptului că numai fiind uniţi cu Cristos putem aduce roade, atât în viaţa noastră cât şi în slujirea celorlalţi. „Sfinţenia nu este un lux pentru câţiva, ci o simplă îndatorire pentru mine şi pentru tine”, repeta foarte des Maica Tereza, şi acesta este mesajul pe care ni-l transmite nouă tuturor.
