Un nou preşedinte pentru Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale
14.10.2003, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat luni demisia de la preşedinţia Comisiei Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii a Cardinalului numit Francesco Marchisano, şi l-a numit ca succesor pe Mons. Mauro Piacenza, care până acum a fost sub-secretarul Congregaţiei pentru Cler. Mons. Piacenza urmează a fi consacrat Episcop, conform deciziei Sfântului Părinte.
Mons. Marchisano, în vârstă de 74 de ani, care va fi în continuare Arhiepiscop al Bazilicii Sfântul Petru din Vatican, este unul dintre cei 31 de noi Cardinali care vor fi creaţi în cadrul consistoriului de la 21 octombrie. Mons. Marchisano s-a născut la Torino, şi a lucrat anterior în Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Mons. Mauro Piacenza s-a născut la Genova, la 15 septembrie 1944, şi a fost hirotonit în anul 1969. Este licenţiat în drept canonic, şi a lucrat în Congregaţia pentru Cler începând din anul 1990.
Papa Ioan Paul al II-lea a creat Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii în anul 1993, această comisie înlocuind Comisia Pontificală pentru Conservarea Patrimoniului Artistic al Bisericii. Secretarul acestei comisii este pr. Carlo Chenis, sdb. Pe lângă alţi cinci oficiali, din comisie mai fac parte 16 membri şi 23 consilieri.
