Sora Nirmala despre Maica Tereza

20.10.2003, Roma (Catholica) - Sora Nirmala Joshi este actuala Superioară Generală a Misionarelor Carităţii. S-a născut în 1934 în Ranchi, în sânul unei familii de brahmani. La 24 de ani s-a convertit de la hinduism la creştinism şi a urmat-o pe femeia care a ajutat-o să îl descopere pe Cristos. A fost prima Misionară a Carităţii superioară a unei case a Congregaţiei în străinătate, şi anume în Panama.

Ulteriori a condus misiuni în Europa şi la Washington. Când Maica Tereza a fondat 1976 ramura contemplativă, i-a încredinţat conducerea acesteia sorei Nirmala. În martie 1997, cu şase luni înainte de moartea Maicii Tereza, a fost aleasă Superioară Generală a Misionarelor Carităţii. Cu ocazia beatificării Maicii Tereza, agenţia Zenit i-a luat Sorei Nirmala un interviu.

– Cum aţi cunoscut-o pe Maica Tereza?
– Era în martie 1958. Am bătut la uşă şi mi-a deschis o soră. I-am spus că doream să vorbesc cu Maica Tereza. Când am văzut-o, primul lucru care m-a impresionat au fost ochii ei. Mi-am spus: „persoana aceasta nu aparţine pământului, ci cerului”.

– Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră beatificarea Maicii Tereza?
– Este confirmarea faptului că viaţa pe care a trăit-o a fost plăcută lui Dumnezeu şi demnă de a fi ridicată la cinstea altarelor celor fericiţi. În plus, este motiv de inspiraţie pentru noi toţi: asemenea Maicii, şi noi putem fi sfinţi; toţi putem fi sfinţi. Avem în cer pe cineva spre care putem privi, ale cărei virtuţi sunt demne de imitat.

– Maica Tereza vă numea „avocata celor săraci”, deoarece sunteţi licenţiată în Drept.
– Maica Tereza mi-a spus să studiez Dreptul. Când am venit la Calcutta, nu-mi terminasem studiile universitare, îmi lipsea specializarea. După depunerea voturilor, după primele voturi, Maica Tereza mi-a spus că voi studia jurisprudenţa. Mi-am luat licenţa, dar nu am practicat. Într-o zi, i-am spus Maicii: „De ce mi-aţi cerut să studiez Dreptul?”. Mi-a răspuns: „Tu vroiai să studiezi Dreptul, dar ai venit aici să mă vezi şi ai renunţat la studiile tale. Ţi-am restituit lucrul la care ai renunţat”. Şi mi-a mai spus: „Practici Dreptul pe care l-ai studiat, dar nu în tribunalele oamenilor, ci în Tribunalul Suprem al lui Dumnezeu, Cerul, aplicând Legea Supremă: iubirea. În acest fel, apărând cauza celor mai săraci dintre săraci în faţa Domnului, aplici legea”.

– Dumneavoastră aţi condus ramura contemplativă a Congregaţiei. După dumneavoastră, care este diferenţa dintre contemplaţie şi acţiune?
– Acţiunea este rodul contemplaţiei. Când suntem uniţi cu Domnul în contemplaţie, primim această lumină şi această iubire de care avem nevoie şi pe care o putem utiliza pentru a-i sluji pe ceilalţi.

– Ce anume v-a rămas întipărit din ultimele clipe ale vieţii pe pământ a Maicii Tereza?
– Când Maica Tereza lupta cu moartea, m-am dus să o vizitez în camera ei, şi mi-a spus: „Nu pot să respir!”. Atunci, am cerut ajutor strigând la celelalte surori: „Maica nu poate să respire!”. Ele au venit iar eu am ieşit din cameră. Apoi, când am intrat din nou, Maica şi-a aţintit privirea asupra mea cu o privire rugătoare, ca şi cum îmi spunea: „Salvează-mă!”. Era ca o implorare. Înţelegeţi? M-am gândit: „Primul lucru care m-a impresionat când am cunoscut-o au fost ochii ei; în final tot ochii ei, privirea ei”. A fost pentru ultima oară când privirile noastre s-au întâlnit pe când mai era în viaţă.

– Vă amintiţi vreun episod deosebit din ziua funeraliilor?
– Nu e un episod, ci ceva de ansamblu. Modul în care a atras persoane de orice naţionalitate, de orice cultură, de orice nivel social. Murise, dar era mai vie ca oricând. A reunit toate aceste persoane! A fost ceva preţios. M-a impresionat mult şi lumea din Calcutta. Mulţimea imensă de oameni care treceau în continuu… La sfârşit, când ne-am întors în Casa Mamă, lumea care mergea în urma cortegiului funebru striga: „Maică Tereza, eşti nemuritoare! Nu te vom uita niciodată!”. A fost emoţionant.

– Maica Tereza v-a sugerat ceva atunci când v-a încredinţat conducerea Congregaţiei?
– Nu, nimic deosebit. Sfatul ei constant era: „Cultivaţi intimitatea cu Dumnezeu, cultivaţi sfinţenia voastră şi iubiţi-vă reciproc”.

– Care este diferenţa dintre a fi superioară a Congregaţiei în timpul vieţii Maicii Tereza şi după moartea ei?
– Desigur, dacă Maica Tereza ar mai fi în mod fizic printre noi ar fi mai uşor, aş putea conta mereu pe ea. În acelaşi timp, deşi nu este fizic cu noi, toate avem certitudinea prezenţei sale printre noi. Nu este o prezenţă fizică, ci spirituală, putem recurge din nou la ea, ne putem adresa ei pentru a rezolva problemele. Într-un anumit sens, ne poate ajuta acum mai mult decât înainte.