Relativismul poate pătrunde în teologia catolică (I)

06.11.2003, Roma (Catholica) - La zece ani de la publicarea de către Papa Ioan Paul al II-lea a enciclicei „Veritatis Splendor”, Mons. Giuseppe Lorizio (1953), preot din dieceza de Roma şi profesor de teologie la Universitatea Pontificală din Lateran, vorbeşte, într-un interviu acordat agenţiei Zenit, despre această enciclică, dedicată „unor probleme fundamentale ale învăţăturii morale a Bisericii”.

– „Veritatis Splendor” este un termen care îl fascina deja pe Karol Wojtyla. De ce credeţi că Papa a scris această enciclică tocmai cu acest titlu?
– Motivaţia nu cred că trebuie căutată în mod polemic şi critic în opoziţie cu relativismul moral, ci, aşa cum titlul însuşi sugerează, este înainte de toate o enciclică puternic propozitivă, adică, menită să demonstreze cum splendoarea Adevărului trebuie să ajungă până la cea mai mică fibră a acţiunii morale a omului şi să o pătrundă. În acest orizont de adevăr şi realism, în orizontul unui adevăr care se oferă şi care străluceşte în creaţie şi în om, se situează temele binelui şi frumosului. Este vorba de o viziune prismatică foarte interesantă, plină de fascinaţie pentru cultură şi pentru creştinul de azi.

– S-ar putea înţelege `Evagelium Vitae` – dedicată „valorii şi caracterului inviolabil al vieţii umane”, şi care a apărut doi ani mai târziu – fără `Veritatis Splendor`?
– Sigur că nu. În domeniul învăţăturii morale, putem spune că în timp ce „Veritatis splendor” constituie un important document de teologie morală fundamentală, „Evangelium Vitae” se situează într-un context al moralei speciale, adică, al morali aplicate la problemele particulare, dar care oricum interpelează fundamentele credinţei şi acţiunii credinciosului.

În acest sens şi în continuitate cu primul răspuns, am putea spune că opţiunile Bisericii pentru viaţă, care provin din fidelitatea ei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, faţă de care Biserica însăşi nu este proprietară ci slujitoare, sunt în mod fundamental opţiuni pozitive. În acest context se situează acei „nu” pe care Magisteriul este chemat să-i exprime. Aceşti „nu” se întemeiază pe un radical şi fundamental „da” spus vieţii şi Evangheliei.

– Ce propune „Veritatis Splendor” într-o cultură relativistă şi sceptică?
– Propune o viziune obiectivă a adevărului şi a moralei: în aceasta constă nucleul tradiţiei ecleziale. O subiectivitate incapabilă de a primi adevărul obiectiv se expune derivelor care ajung să distrugă omul însuşi şi ceea ce el deţine ca specific şi particular. Aş spune că propune o orientare, cea din „Fides et Ratio” numărul 15, în care se prezintă cu hotărâre Revelaţia creştină, prin frumoasa imagine a stelei. Cred că contextul dezorientării care caracterizează astăzi cultura şi istoria au nevoie de un mesaj capabil să orienteze omul în drumul său şi în comportamentele sale.

– Ce vreţi să spuneţi, că între har şi morală există o strânsă legătură?
– Înseamnă că raţiunea şi voinţa umană sunt, de fapt, fragile. Nu numai deoarece sunt create şi, de aceea, limitate, ci şi deoarece sunt locuite de păcat şi rănite de el. Harul ajută voinţa şi raţiunea, întărindu-le şi deschizându-le pentru a acţiona conform autenticei morale. Harul nu distruge natura, ci o desăvârşeşte şi o răscumpără.