Chestiunea transilvană: Cardinalul Todea şi Winston Churchill
11.12.2003, Bucureşti (Catholica) - Joi, 11 decembrie 2003, în Evenimentul Zilei a apărut un articol semnat de Alexandru Cistelecan, în care acesta prezintă o recentă apariţie la Editura Dacia. Este vorba despre lucrarea „Luptele mele. Un strigăt în pustiu vreme de un pătrar de veac”, care cuprinde 22 de memorii trimise de Episcopul Alexandru Todea, viitorul Cardinal, între anii 1964-1989.
Eliberat din închisoare la 4 august 1964, Episcopul a şi trimis, la 1 octombrie acelaşi an, un prim memoriu lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. A continuat să trimită asemenea memorii, arată Alexandru Cistelecan, atât în nume personal, cât şi în numele instituţiei clandestine pe care o reprezenta, Biserica Română Unită, până în 1989. Cele mai multe i le-a trimis lui Nicolae Ceauşescu, dar şi lui Ion Gheorghe Maurer, Elenei Ceauşescu, Comitetului Central, Guvernului etc. Memoriile pretindeau un singur lucru: restabilirea legalităţii Bisericii Greco-Catolice, recunoaşterea şi repunerea ei în drepturi.
Cartea publicată de Editura Dacia reproduce „caietul albastru” încredinţat de Cardinal, când se afla pe patul suferinţei, viitorului editor, regretatul latinist şi poet Vasile Sav, care „a făcut dese pelerinaje la mucenicul de la Reghin”. Cuvântul înainte la această culegere de documente din care „transpare o viaţă de martir şi de luptător, o vocaţie a curajului neînhibată de nici un risc” este semnat de academicianul Camil Mureşanu. Acesta subliniază ce riscuri implica o asemenea activitate, de „memorandist”, pentru un „recidivist” cu „antecedente periculoase pentru siguranţa statului”.
Camil Mureşanu ridică de asemenea întrebarea: „Câţi dintre cei care trecuseră prin rigorile anchetelor, torturilor şi detenţiilor s-au arătat gata să adreseze proteste şi revendicări autorităţilor de stat, îndată după eliberarea lor dintr-un martiraj de ani îndelungaţi?” Viitorul Cardinal a întârziat „doar atât cât a fost nevoie pentru redactarea primului memoriu. De fapt, pentru transcrierea lui, întrucât Cardinalul avea deja memoriul gata `redactat` în nopţile din celulă. Nu plin de frică a ieşit Cardinalul din închisoare, ci plin de freamătul luptei, de nerăbdarea ei.”
Alexandru Cistelecan îşi încheie articolul astfel: „Pentru cine-şi mai aminteşte de marea carte a lui Nicolae Steinhardt, `Jurnalul fericirii`, această atitudine de luptător în orice clipă şi în orice condiţii reprezintă chiar întruchiparea celei de-a treia `soluţii` de înfruntare a unui regim totalitar. E soluţia numită de Steinhardt `a lui Winston Churchill şi Vladimir Bukovski`. Şi e definită astfel de monahul Nicolae: `în prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor, nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă, scoţi din ele pofta nebună de a trăi şi de a lupta`. De a trăi pentru a lupta – aceasta a fost soluţia aleasă de Cardinalul Alexandru Todea.”
