IPS Ioan Robu: Să ne bucurăm că avem un Episcop Auxiliar!

12.12.2003, Bucureşti (Catholica) - Situl Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti a publicat un interviu cu IPS Ioan Robu, care de curând are un Episcop auxiliar consacrat în persoana Mons. Cornel Damian. Reproducem în continuare integral interviul luat de Anca Mărtinaş.

– Ce calităţi ale Monseniorului Cornel Damian v-au convins să cereţi numirea lui ca Episcop Auxiliar?
– Din câte îmi amintesc, nu am făcut niciodată suma calităţilor Monseniorului Cornel şi nici acum nu o voi face. Pur şi simplu, după atâţia ani de când îl cunosc şi de când colaborăm, am crezut – şi asta de mai mult timp, încă înainte de a-l trimite la studii – că el poate fi un candidat optim pentru funcţia de Episcop Auxiliar. Consider că mai mult decât căutarea mea şi mai presus de calităţile lui, se află lucrarea planului lui Dumnezeu.

– „Uniţi atât în fapte cât şi în suflet”, aşa spune Codul de Drept Canonic că ar trebui să fie Episcopul şi auxiliarul său. Vă seamănă Monseniorul Damian în modul de a gândi?
– Expresia din Dreptul Canonic este descrierea oricărei colaborări bune şi rodnice; este sinteza a tot ce întreprind, împreună, cei chemaţi să slujească în Biserică. Prin vocaţie, educaţie, formaţie, experienţă pastorală, slujire, cred că toţi preoţii ne asemănăm unii cu alţii în modul de a gândi, de a desfăşura zi de zi slujirea noastră, cuprinzându-i în năvodul ei pe toţi pe care Domnul ni-i încredinţează sau ni-i scoate în cale. Cred că-mi seamănă Monseniorul Cornel în modul de a gândi.

– Când aţi cerut această numire, v-aţi gândit la Cornel Damian şi ca la un posibil succesor?
– Multe poate cuprinde gândul omului şi, de ce nu, chiar şi această perspectivă. Oricum, voind să am un Episcop Auxiliar, m-am gândit şi la acest lucru, pentru ca Arhidieceza să fie asigurată de prezenţa unui episcop atunci când eu nu aş mai fi. Când se va pune problema succesiunii, vom vedea. Acum să ne bucurăm că avem un Episcop Auxiliar.

– Episcopul Auxiliar „a intrat deja în pâine” din data de 31 octombrie, când a fost numit de către Sfântul Părinte. I-aţi făcut deja un „caiet de sarcini”?
– Era „intrat în pâine” de când lucra ca Vicar General, iar ca Episcop Auxiliar va avea aceeaşi funcţie. Sarcinile noi pe care le va avea nu sunt scrise în nici un caiet; ele vor căpăta un contur tot mai precis văzând şi făcând, discutând cu el şi analizând, căutând formele cele mai bune de preluare a unor sarcini constante care-mi reveneau până acum, sau a unor activităţi care apar în decursul timpului. Dreptul Canonic recomandă ca Episcopul Auxiliar să fie desemnat ca Vicar General, şi aşa va fi. Numai că acum, având şi consacrarea episcopală, mă va ajuta mult mai mult. Până acum, de exemplu, nu putea să celebreze Liturghii pontificale, să sfinţească preoţi, etc.

– Dacă vi s-ar cere să compuneţi un decalog al Episcopului Auxiliar, care ar fi primele trei „porunci”?
– Dacă mi s-ar cere aşa ceva, aş căuta mai întâi o bibliografie cât mai completă şi cât mai la zi. Dar cum nu am timp pentru aşa ceva, ca să răspund totuşi la întrebare, făcând apel la un decalog imaginar, aş alege – din totalul lor – trei dintre întrebările care i se pun candidatului la episcopat, gândindu-mă că celelalte vor fi oricum respectate: 1) Vrei să împlineşti până la moarte slujirea încredinţată nouă de apostoli, pe care noi acum ţi-o transmitem prin impunerea mâinilor cu harul Duhului Sfânt? 2) Vrei, ca în numele Domnului, să fii totdeauna primitor şi milostiv faţă de cei săraci şi în suferinţă? 3) Vrei, ca bun păstor, să mergi în căutarea oilor pierdute şi să le conduci în staulul lui Cristos?

Dacă transformăm întrebările în imperative (Să împlineşti până la moarte…! Să fii totdeauna primitor…! Ca bun păstor să mergi…! ), iată ne-am găsi în faţa primelor trei porunci din decalogul de care vorbeaţi.