Pastorala de Crăciun – IPS Ioan Robu

19.12.2003, Bucureşti (Catholica) - Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti a ales în acest an să vorbească credincioşilor despre sărbătoarea Crăciunului, inclusiv din punct de vedere a originilor ei. Astfel, aflăm din pastorală, „cea mai veche mărturie privind sărbătoarea Crăciunului o găsim la Roma în anul 336. S-a încercat pentru prima oară atunci, ca asemenea ciclului pascal care avea Postul Mare drept preludiu şi pregătire, şi perioada Crăciunului cuprinsă între 17 decembrie şi 6 ianuarie, să fie precedată de un timp de pregătire. Urmele unui asemenea timp de pregătire au fost identificate în Franţa şi Spania la sfârşitul secolului al IV-lea, conform mărturiilor Sfântului Ilariu (+366) şi a conciliului din Zaragoza ( 380). Era vorba de un timp de 21 de zile. S-a vorbit deja de atunci de `Postul Crăciunului`, care succesiv va da naştere obiceiului ca sărbătoarea naşterii Domnului să fie precedată de un timp de pocăinţă care începea la 11 noiembrie (în sărbătoarea Sfântului Martin) şi ţinea până în ajunul Crăciunului. La Roma, însă, pregătirea aceleiaşi sărbători capătă treptat forma liturgică pe care o avem şi astăzi, a celor patru duminici de Advent.”

„Sărbătoarea Naşterii Domnului, stabilită la 25 decembrie apare clar pentru prima dată la Roma în anul 354, desigur confirmând o tradiţie mai veche, în care se înscrie şi documentul amintit mai sus, din anul 336. Cum de s-a fixat data de 25 decembrie ca zi a Naşterii lui Cristos Specialiştii au elaborat două ipoteze: I. Prima spune că Biserica a voit prin sărbătoarea Crăciunului să înlocuiască sărbătoarea păgână a Soarelui Neînvins (Mitra), zeul biruitor al întunericului. Cultul solar care provenea din Orient se răspândise foarte mult în Imperiul roman şi fiind favorizat de către împăraţi, devenise foarte popular. Biserica a încreştinat cultul soarelui, punând în locul zeului Mitra pe Cristos, soarele dreptăţii. Un mozaic creştin de la sfârşitul secolului al III-lea îl prezintă pe Cristos ca fiind `soarele dreptăţii`, `lumina lumii`. II. A doua ipoteză explică sărbătorirea Crăciunului la 25 decembrie în raport cu 25 martie, echinoxul de primăvară, considerat începutul creaţiei, şi deci dată simbolică a conceperii lui Cristos (de aici sărbătoarea Bunei Vestiri de la 25 martie).”

Pastorala continuă: „Crăciunul reaprinde în inimile noastre bucuria naşterii Mântuitorului şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu Tatăl pentru că ni l-a dăruit pe Fiul Său, Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Pruncul Isus, darul cel mai preţios pe care l-am primit noi toţi din partea Cerului este preamărit, cântat şi adorat de mulţimea celor care formează Biserica, de noi toţi care, prin darul credinţei, l-am cunoscut pe pruncul înfăşat în scutece şi culcat în iesle şi-l recunoaştem prezent în Taina altarului, precum şi-n chipul aproapelui nostru, de unde ni se oferă în continuare ca dar de lumină şi de viaţă. În faţa misterului Crăciunului ne plecăm frunţile şi genunchii lăsându-ne cuprinşi de uimire şi recunoştinţă pentru darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu Tatăl dându-l pe Fiul Său.”

Saluturile din final sunt transmise în comuniune cu Episcopul auxiliar pe care IPS Robu l-a consacrat la 8 decembrie a.c.: „Vă salut cu drag pe toţi şi împreună cu Episcopul auxiliar Cornel, vă dorim sărbători binecuvântate şi Mulţi Ani! Pacea şi bucuria să vă umple inimile. Bunătatea şi dragostea voastră să ajungă la cât mai mulţi dintre cei care suferă. Şi binecuvântarea lui Dumnezeu să vă însoţească mereu şi pretutindeni.”