Pastorala de Crăciun – IPS Lucian Mureşan
20.12.2003, Blaj (Catholica) - Pastorala pentru acest Crăciun a Mitropolitului Bisericii Greco-Catolice ne invită „să intrăm cu toţii, în mod tainic, în staulul din Betleem, pentru a vedea pe Pruncul Isus, care s-a născut. Vom zări, alături de El, pe Neprihănita Fecioară şi Mamă, Maria, şi pe Dreptul Iosif. Iată Sfânta Familie din Nazaret, şcoala unde începem să înţelegem viaţa lui Isus!”
După meditaţia asupra Familiei din Nazaret, IPS Lucian Mureşan se adresează „familiei zilelor noastre”, care „nu trebuie să se dea bătută, chiar dacă ea este văzută ca o negare a libertăţii soţilor, ca un loc al sclaviei femeii, iar vocaţia ei maternă ca o condamnare apăsătoare; copiii fiind consideraţi ca o grea povară, stabilitatea şi fidelitatea dragostei conjugale ca o himeră şi nu ca un bine fundamental pentru om şi societate.” Centrarea pastoralei pe familie este explicată pe aniversarea din acest an a „douăzeci de ani de când Sfântul Scaun a prezentat Carta drepturilor familiei”.
„În faţa acestor denaturate tendinţe Biserica ne pune mereu în faţă Misterul Întrupării, misterul Familiei din Nazaret. Adevărul despre om se descoperă plenar în lumina misterului Cuvântului întrupat. De aceea omul trebuie să se deschidă spre Cristos. Iar acest Cristos ni se prezintă în chipul unui drăgălaş prunc, tocmai pentru a provoca sensibilităţile inimilor şi manifestările dragostei. Este adevărat că raţionalismul modern nu mai suportă misterul, taina. Iar Crăciunul este o taină, omul este o taină, familia este o taină. Raţionalismul şi consumismul nu acceptă misterul omului, bărbat şi femeie, nici nu este dispus să recunoască faptul că întregul mister al omului este descoperit în Isus Cristos. În faţa unor asemenea stări, Biserica nu se dezice de învăţătura Întemeietorului ei, nici de spiritul Familiei din Nazaret.”
Pastorala se încheie cu cuvintele: „Marie, Mamă Preacurată şi Iosife preadrepte, primiţi-ne şi pe noi în staulul transformat în palat regal, cald şi luminos, prin prezenţa în el a Celui ce este Soarele dreptăţii şi Răsăritul cel de sus, cu păcatele şi virtuţile noastre, cu dragostea noastră nedeplină, dar nefăţarnică, cu credinţa noastră firavă şi cu speranţa că primim şi de data aceasta daruri multe şi speciale. Cu acelaşi colind, veşnic vechi şi veşnic nou, vin în fiecare familie a Bisericii noastre, vin la fiecare dintre cei ce sunt singuri, bolnavi, lipsiţi, privaţi de libertate, înstrăinaţi de locurile natale şi de cei dragi, pentru a-l cânta împreună cu bucuria pe care au avut-o Maria şi Iosif, îngerii şi păstorii, toţi creştinii celor două milenii de mărturie, lui Isus, Cel ce s-a preamărit.”
