Contactul personal – o soluţie pastorală?

27.01.2004, Timişoara (Catholica) - Pe o perioadă de 10 săptămâni, cu începere din 13 septembrie 2003, în fiecare sâmbătă la parohia Preasfânta Treime din Reşiţa s-a desfăşurat un curs pentru logodnici, organizat de către cei doi parohi romano-catolici din Reşiţa: pr. Pal Iosif Csaba şi pr. Ciubotaru Simon. Despre modul în care a fost perceput cursul, atât de către participanţi cât şi de către iniţiatori, a relatat pr. Pal Iosif Csaba, într-un interviu publicat în numărul pe ianuarie al revistei Vita Catholica Banatus, a Diecezei de Timişoara.

– Vă rugăm să faceţi o scurtă introducere despre cursul pe care l-aţi iniţiat.
– În data de 13 septembrie am început cursul pentru logodnici pe care ulterior l-am lărgit şi pentru familii foarte tinere, dar şi pentru tineri care nu sunt logodiţi dar se gândesc la căsnicie. Nu pot să spun câte persoane au participat, deoarece era fluctuaţie, chiar câteva perechi s-au căsătorit pe parcursul cursului. Alte persoane au început să vină doar în a doua parte a cursului. Aş sublinia faptul că am reuşit să-l ţinem împreună cele două parohii din Reşiţa, respectiv Govândari şi parohia din oraşul vechi, deci am cuprins tot oraşul şi ne-am înţeles înainte cei doi parohi romano-catolici cum să se desfăşoare acest curs. Câteva teme le-am ţinut noi, câteva teme le-a ţinut un preot greco-catolic (o dată împreună cu soţia), dar am chemat şi un medic, un psiholog. Teorie şi practică împreună.

– Poate ne spuneţi ceva despre schema cursului?
– Cursul l-am preluat de la pr. Szenegeto Istvan care timp de doi ani a studiat la Roma pastoraţia familiei. De aproape doi ani a venit acasă. De fapt, dânsul a elaborat acest curs, noi doar am tradus şi ne-am adaptat la el cu mici schimbări. Ca teme am cuprins, printre altele, „Dragostea”, „Îndrăgostirea”, „Comunicarea între soţ-soţie sau între cei logodiţi”. La psihologie s-a discutat despre gelozie, iar medicul a vorbit despre planificarea naturală a familiei şi despre avort. O altă temă a fost legată de învăţătura bisericii despre familie, cum este o familie creştină, ce spun Vechiul şi Noul Testament despre familie şi în sfârşit despre educaţia copiilor.

– Cum au fost primite aceste teme de către participanţi?
– Pot să spun că cei care au participat s-au arătat foarte deschişi şi au primit cu bucurie. Unele din teme i-au făcut să pună multe întrebări, în special despre planificarea naturală. De altfel, întâlnirea cu medicul a fost cea mai vizitată oră. Şi cea despre comunicare a avut succes. Le-a plăcut şi mărturia familiei cu patru copii, care le-a vorbit în mod concret despre familie.

– Cum credeţi că ar putea să facă faţă familia creştină provocărilor din societatea actuală?
– Aş putea să spun că într-unul din cursuri a ieşit la iveală că familia creştină are nevoie de comunitatea familiilor creştine, pentru că multe familii au idei destul de clare în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să trăiască o familie creştină, dar rămân doar la nivelul de „…aşa ar trebui”. Acest lucru nu e suficient, fiindcă din toate părţile societăţii familia este trasă în jos. De aceea au nevoie de o comunitate unde să existe nu doar aceleaşi idei ci şi aceeaşi viaţă. Astfel sunt ajutaţi. Familiile trebuie să vorbească între ele despre probleme, despre cum trăiesc în lumina Evangheliei. Acest lucru văd că ar fi cel mai important pentru familii.

– Credeţi că organizarea unor astfel de cursuri sunt o soluţie în pastoraţia familiilor?
– Sigur că nu este unica soluţie. Şi aceasta este o picătură în realitatea pastoraţiei familiilor. Din mai multe puncte de vedere trebuie să ne apropiem de acest subiect şi poate din mai multe picături se va face ceva. Am constatat atunci când am anunţat acest curs (prin ziare, televiziune locală, anunţuri în biserică) că efectul a fost aproape zero. Ceea ce a ajutat a fost faptul că i-am chemat personal pe aceşti oameni. Le-am spus: „Uite este acest curs, ai vrea să vii?” Acolo au răspuns tinerii. Sigur, este bine de făcut publicitate prin mass-media, de anunţat în biserică, dar pentru a forma o comunitate, la urma urmelor este de preferat să luăm contact personal cu aceste familii. Pornesc greu, dar la final sunt plini de bucurie. Fiindcă pentru a porni este nevoie de un impuls de iubire, de prietenie, de ajutor personal. După aceea sunt foarte recunoscători. Şi noi, preoţii, pornim cu aceasta că nu au timp, au copil mic, au multe probleme. Toate acestea sunt adevărate, dar dacă au reuşit să vină o dată, după aceea găsesc să-şi facă timp fiindcă îşi dau seama de necesitatea acestor întâlniri pentru viaţa lor de familie. Personal, cred că trebuie să mergem cât mai mult în această direcţie – pastoraţia personală.

– În încheiere, vă rog să adresaţi un îndemn tinerilor care se pregătesc pentru căsătorie.
– La noi la teologie se spunea: „ţine legea şi legea te va ţine”. Le-aş spune să îndrăznească să fie familii creştine aşa cum au învăţat din Sf. Scriptură, din Biserică, aşa cum le spune conştiinţa lor. Să îndrăznească, pentru că trăind viaţa creştină în familie, această viaţă îi va ţine şi pe ei împreună. Aş mai adăuga să îndrăznească şi în privinţa numărului de copii. Mă gândesc la experienţa acelei familii care povestea: „Cum acceptam un copil, aşa sosea şi câte o providenţă”. Dacă noi suntem generoşi în faţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne vine în întâmpinare. Dumnezeu atât de mult iubeşte familia, că a atunci când a hotărât să devină om a vrut să se nască într-o familie. Cei care trăiesc în familie cu toate greutăţile şi suferinţele nu trebuie să se simtă abandonaţi de Dumnezeu. Nu e uşor, fiindcă trăiesc în lume, dar familia creştină nu este din lume, ci este în iubirea lui Dumnezeu.

– Vă mulţumim şi mult succes în munca de pastoraţie a familiilor!