2004, anul familiei în Cuba
04.02.2004, Havana (Catholica) - În mijlocul crizei prin care trece familia în Cuba – 70% din căsătorii ajung la divorţ -, Biserica din această ţară a proclamat anul 2004 anul familiei, după cum reiese dintr-un articol publicat de Orlando Márquez, purtător de cuvânt al Conferinţei Episcopale Cubaneze, în ultimul număr al revistei „Palabra Nueva” (Cuvânt nou). În articol, Marquez menţionează câteva dintre activităţile programate în acest sens de Biserica din Cuba, precum Simpozionul pe tema „Familia cubaneză îi deschide porţile lui Cristos”, care a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie.
La sfârşitul anului este programat un Congres Naţional al Familiei. De-a lungul anului, Episcopii cubanezi au propus teme asupra cărora să se reflecte la nivel parohial, regional, diecezan. Vor avea loc, de asemenea, conferinţe la care vor participa conferenţiari din ţară şi din străinătate, pe teme precum „Rolul familiei în edificarea unei societăţi sănătoase”; „Familia în Cuba”; „Funcţionalitatea şi disfuncţionalitatea familiei în societatea actuală”, etc.
„Avem nevoie de familia eclezială pentru a întări convingerile noastre spirituale, dar nu pentru a ne autocomplăcea între noi” ci pentru a ajuta lumea extraeclezială să se transforme, a explicat Marquez. „Desigur, nu depinde de noi modificarea vreunei structuri sociale care nu coincide cu concepţiile noastre familiale, dar totuşi mărturia personală, rugăciunea şi cuvântul de încurajare, pot face mult”, a asigurat el în continuare. „Este necesar să formăm familii sănătoase pentru că numai în acest fel putem a avea o ţară mai bună”, a afirmat Marquez în încheiere.
