Viziunea Papei asupra trupului omenesc

09.02.2004, Vatican (Catholica) - Leticia Soberón, psiholog, de naţionalitate mexicană, membră a Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale şi coordonator al Reţelei Informatice a Bisericii din America Latină (RIIAL), a consacrat o carte viziunii asupra trupului uman în învăţăturile Papei Ioan Paul al II-lea: „Perlas – Teología del cuerpo en Juan Pablo II” (Perle – Teologia trupului la Ioan Paul al II-lea, Editura Edimurta). În cartea sa, Leticia Soberón analizează primul ciclu de 63 de cateheze papale asupra teologiei trupului (din perioada 5 septembrie 1979 – 6 mai 1981). Într-un interviu acordat agenţiei Zenit, ea explică viziunea Papei Ioan Paul al II-lea asupra teologiei trupului.

– De ce aţi decis să reveniţi asupra învăţăturilor Papei de acum 20 de ani?
– Învăţăturile pe care Papa le-a dat în acea vreme prin cateheze erau de actualitate, dar astăzi sunt şi mai actuale.

– Care este după părerea dumneavoastră aportul specific al reflecţiei Papei asupra acestui subiect?
– Papa oferă lumii un adevărat cadou, lărgind orizonturile acesteia de înţelegere a ceea ce este fiinţa umană cu trupul său, un trup cu o sexualitate, chip al lui Dumnezeu. Papa aminteşte că „sfinţenia a intrat în lume printr-un trup omenesc”. Este un cadou deoarece el explică fără teamă, fără maniheism, că lucrarea divină a trupului omenesc şi reflecţia asupra relaţiilor umane depăşesc temele de interes general ale opiniei publice. Cei care vor asculta aceste învăţături se vor reîmpăca cu sine, vor fi fericiţi şi se vor simţi chemaţi la o misiune minunată de a se antrena în iubire şi în relaţia cu ceilalţi.

– Când opinia publică abordează tema trupului şi a Bisericii totul pare să se reducă la o listă de interdicţii…
– Această carte descrie în mod minunat capodopera existenţei noastre ca bărbaţi şi femei priviţi în globalitatea lor, în integritatea lor, chemaţi să trăiască într-o comuniune reciprocă. Papa ne învaţă să ne cunoaştem şi ne călăuzeşte pe acest itinerar uman, uneori teribil şi dificil, al relaţiilor interpersonale în care dorinţa de a domina şi concupiscenţa sunt amestecate adesea cu bunele intenţii şi iubirea autentică. Cel care se formează prin această pedagogie învaţă să se înţeleagă mai bine pe sine şi învaţă un fel de busolă care îl călăuzeşte în relaţii şi îl ajută să vindece aceste relaţii prin deschiderea spre mântuirea lui Cristos. Papa nu coboară garda exigenţei creştine în ceea ce priveşte trupul, ci o transformă în profunzime fără nici o desconsideraţie sau teamă faţă de trup.

– Şi de ce această învăţătură nu este înţeleasă?
– Adevărurile profunde – şi despre aceasta este vorba – cer să ne dispunem la o atitudine de ascultare şi să le consacrăm timp. Aceste mesaje nu trebuie citite în zece minute. Mulţi îşi vor da seama de acest lucru. Chiar şi cei necredincioşi se vor bucura să vadă această claritate şi acest imn de recunoştinţă adus Creatorului pentru frumuseţea persoanei în integritatea sa. Papa îi poate impresiona pe mulţi necredincioşi care vor descoperi în această carte claritatea viziunii sale asupra fiinţei umane, pe care le o vede deja salvată şi pe care o cheamă să caute mântuirea.

– Ce mai trebuie pentru ca acest mesaj să fie trăit?
– Aceste cateheze merită să fie utilizate cel puţin în pedagogia catolică a copilăriei. Ar trebui să fie prezentate în pastoraţia de formare familiară, în reuniunile cuplurilor şi în cele de pregătire la căsătorie, în mişcările apostolice, parohii, cateheze… Am putea reconcilia astfel fiinţa umană cu propria-i realitate şi am putea-o face capabilă să aleagă liber, fără a se teme de propriile instincte şi fără a fi sclava acestora. Lectura acestui mesaj care ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine, să ne putem dărui celuilalt cu totul şi în mod demn, ne face fericiţi.

Într-o cateheză, Papa spune că „Fericirea constă în a se înrădăcina în iubire”. Iubirea vindecă ura. Prin răscumpărare, Cristos restaurează şi ameliorează nevinovăţia originară. Acest lucru oferă o plinătate de necrezut căsătoriei şi tuturor sectoarelor în care se dezvoltă relaţia dintre bărbaţi şi femei în societate.

– Acest mesaj răsună într-o lume care pare a fi obsedată de sexualitate…
– Papa ne învaţă că nu trebuie să ne temem de atracţia legitimă şi normală. Acest lucru este natural şi răspunde unei chemări la comuniune între persoane. Trupul are ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numeşte „o semnificaţie sponsală”. Însă Papa avertizează, de asemenea, cu privire la efectul unei viziuni dominatoare, care vrea să „utilizeze”, care îl reduce pe celălalt la un simplu obiect şi îl despoaie de demnitatea sa de persoană – şi atenţie, acest lucru se poate întâmpla şi în căsătorie! Această viziune şi acţiunea pe care o provoacă nu corespunde cu demnitatea pe care o merită orice persoană în trupul său şi în globalitatea sa. Atracţia este un lucru bun în sine, dar trebuie să fie purificată şi trebuie să ne lăsăm conduşi de un respect radical, în slujba comuniunii dintre persoane şi al dăruirii de sine sincere.

– Cartea se încheie cu un pasaj din „Tripticul roman”. De ce aţi ales să includeţi poeziile publicate de Papa în primăvara trecută, dacă ele nu fac parte din ciclul de cateheze?
– Pentru a arăta că Papa nu a abandonat această temă, pe care a dezvoltat-o la începutul pontificatului său. Am publicat şi pasaje din discursul pe care l-a rostit în timpul ceremoniei care a avut loc cu ocazia restaurării Capelei Sixtine, pe care o descrie drept un „sanctuar al teologiei trupului”. Am inclus totodată un fragment foarte incisiv din „Scrisoarea către familii”, unde vorbeşte despre manihesim ca despre ceva care falsifică înţelegerea corectă a mesajului Bisericii asupra trupului omenesc. În definitiv, este un mesaj care a marcat întreg acest pontificat şi care nu poate fi ignorat. Papa precizează în plus că fără această teologie a trupului nu poate fi înţeleasă învăţătura Bisericii după Conciliului Vatican II asupra vieţii şi a familiei.