„Ce ne-am fi făcut fără această venerabilă catedrală?”

17.02.2004, Bucureşti (Catholica) - Duminică s-au împlinit 120 de ani de la sfinţirea Catedralei romano-catolice Sf. Iosif din Bucureşti. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti a dat un mesaj cu titlul „Ce ne-am fi făcut noi, cei de astăzi, fără această venerabilă Catedrală?”, mesaj care a apărut publicat pe situl ARCB.ro.

În acest moment aniversar, scrie IPS Ioan Robu, „mă gândesc înainte de toate la Arhiepiscopul Paoli şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că ni l-a dăruit ca păstor în acea vreme din istoria noastră când se impunea cu urgenţă construirea unui lăcaş de cult care să devină catedrală arhiepiscopală. Providenţa divină, prin glasul Papei Pius al IX-lea, l-a trimis la Bucureşti în toamna anului 1870 pe Arhiepiscopul Paoli care mai zidise şi alte biserici la Londra, Paris şi Belfast. Cred că bine îl defineşte Canonicul Auner când îl numeşte: `bărbat genial`.”

„Privind spre anii prin care a trecut această catedrală, credincioşii de astăzi îi însoţesc cu gând de rugăciune pe arhiepiscopii şi preoţii care au slujit aici şi cu aceiaşi rugă mă gândesc şi eu la credincioşii care şi-au mărturisit credinţa catolică în acest lăcaş sfânt pe parcursul unui secol şi două decenii. Cine va putea cuprinde vreodată tot gândul, toată rugăciunea şi tot oful sau mulţumirea purtate împreună la altarul catedralei noastre în aceşti 120 de ani de când a fost sfinţită?”, scrie IPS Ioan Robu în continuarea mesajului. „Multe `a văzut` şi `a auzit` Catedrala noastră, însă nu pot să nu amintesc vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea din anul 1999, vizită care ne-a onorat şi care va rămâne legată în istorie de acest lăcaş sfânt.”

În încheiere, IPS Robu scrie: „La Sfânta Liturghie pe care o vom celebra la aniversarea celor 120 de ani de existenţă a Catedralei Sfântul Iosif, ne vom uni în rugăciune de mulţumire către Domnul şi totodată în rugăciune de cerere ca sfântul nostru lăcaş – Catedrala – să fie în continuare pentru toţi credincioşii noştri şi pentru toţi cei care îi vor trece pragul, izvor de lumină şi mângâiere, popas sfânt, sursă de pace sufletească, loc al întâlnirii cu Dumnezeu şi cu adevărul din noi, poartă de cer prin care se vede mai bine şi pământul, loc al tăcerii interioare, al îngenuncherii în faţa lui Dumnezeu pentru a-L adora, loc al cinstirii sfinţilor, piatră de altar pentru jertfa neîntreruptă a Mielului lui Dumnezeu, Isus Cristos, căruia să-i fie slavă în veci!”