Preoţii catolici pot fi şi politicieni?

17.02.2004, Bucureşti (Catholica) - În contextul recentei decizii a Bisericii Ortodoxe ca preoţii să nu mai aibă dreptul de a se implica în politică, pe buzele la tot mai mulţi catolici a apărut întrebarea: dar în Biserica noastră cum este? Un răspuns la această întrebare l-a oferit la Radio BBC pr. Francisc Ungureanu, ideile regăsindu-se şi în materialul publicat pe ARCB.ro.

În Codul de Drept Canonic al Biserica Romano-Catolice, la canonul 285, paragraful 3, se precizează că „Le este interzis clericilor să-şi asume oficii publice care comportă o participare la exercitarea puterii civile”. Iar la canonul 287, paragraful 2: „Să nu participe activ în partidele politice şi în conducerea de asociaţii sindicale, afară de cazul când, după aprecierea autorităţii ecleziastice competente, acest lucru este necesar pentru apărarea drepturilor Bisericii sau pentru promovarea binelui comun”. Similar, Codul Bisericilor Catolice Răsăritene afirmă în canonul 383, paragraful 1, că preoţii „sunt opriţi să-şi asume funcţii publice care comportă o participare la exercitarea puterii civile”. Iar canonul 384, paragraful 2 afirmă că preoţii „Nu vor lua parte activă în partidele politice şi nici în conducerea asociaţiilor sindicale, decât dacă, după judecata Episcopului eparhial, sau dacă dreptul particular prevede astfel, a Patriarhului sau a altei autorităţi, o cere apărarea drepturilor Bisericii sau promovarea binelui comun.”

„Directoriul Pentru Slujirea Preoţească”, document emis de Congregaţia pentru Cler, la numărul 33 precizează: „Preotul, slujitor al Bisericii care, prin universalitatea şi catolicitatea sa, nu se poate lega de nici o contingenţă istorică, se va ţine deasupra oricărui partid politic. El nu poate luat parte activă în partidele politice sau în conducerea asociaţiilor sindicale, decât dacă, după judecata autorităţii bisericeşti competente, acest lucru este cerut de apărarea drepturilor Bisericii şi promovarea binelui comun. Intr-adevăr, aceste funcţii, deşi sunt bune în ele însele, sunt în acelaşi timp străine stării clericale, pentru că pot constitui un pericol grav de ruptură a comuniunii bisericeşti. Ca şi Isus, preotul trebuie să renunţe la orice formă activă de angajare în politică, în mod deosebit când aceasta este partizană, cum se întâmplă aproape inevitabil, pentru a rămâne omul tuturor în vederea fraternităţii spirituale. In consecinţă, fiecare credincios trebuie să poată avea totdeauna acces la preot, fără să se simtă exclus din nici un motiv. Preotul îşi va aminti că nu aparţine Păstorilor Bisericii să intervină direct în edificiul politic şi în organizarea vieţii sociale. Această sarcină face parte din vocaţia credincioşilor laici, care acţionează din propria iniţiativă alături de concetăţenii lor. Cu toate acestea, el nu se va dă în lături de la `efortul de a forma corect conştiinţa lor`. Reducerea misiunii preoţeşti la sarcini temporale, pur sociale sau politice, sau în orice fel străine identităţii lui, nu este o cucerire, ci o pierdere foarte gravă pentru rodnicia evanghelică a întregii Biserici.”