Biserica din Szeged – semn al recunoştinţei
15.03.2004, Timişoara (Catholica) - Acum 125 de ani, revărsarea râului Tisa a distrus o mare parte a oraşului Szeged, Ungaria. Locuitorii oraşului au promis că dacă apele revărsate se vor retrage, ca semn al recunoştinţei va fi ridicată o biserică. Ceea ce s-a şi întâmplat, promisiunea concretizându-se în impozanta Catedrală romano-catolică din Szeged care mai dăinuieşte şi astăzi.
În urma acestei calamităţi, reconstrucţia oraşului s-a realizat prin sprijinul financiar venit din partea marile oraşe europene. Între cei care au sprijinit reconstrucţia oraşului Szeged, s-a numărat şi oraşul episcopal Timişoara, prin Episcopul şi Capitlul Catedral de la acea dată. Pentru a marca evenimentele triste de acum 125 de ani, dar şi pentru a rememora spiritul de frăţietate prin care s-a reconstruit un oraş din ruină, în zilele de 13-14 martie au avut loc diferite programe cu caracter cultural-religios. Printre acestea s-a aflat şi celebrarea sâmbătă a unei Liturghii solemne la care au participat membrii Capitlului Catedral de Timişoara, împreună cu Excelenţa Sa Martin Roos, Episcop de Timişoara.
Întors din Ungaria, duminică PS Martin Roos şi-a început vizita în parohia din Satu-Nou, administrată de către pr. paroh Hegedus János. Excelenţa Sa va rămâne aici până pe 21 martie, în acest interval având programate diverse evenimente, precum întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor locale, vizitarea comunităţile de altă confesiune decât cea catolică precum şi a unor obiective social-caritative. După cum aflăm de la biroul de presă al Diecezei de Timişoara, tot ieri în Catedrala episcopală a avut loc o Vesperă Solemnă, cu instalarea unui canonic onorific al Capitlului Catedral de Timişoara, numit recent în această demnitate de către Episcopul diecezan Martin Roos, în persoana pr. prelat dr. Wilhelm Gegenfurtner Vicar General al Diecezei de Regensburg.
