Biserica noastră plânge împreună cu poporul madrilen
15.03.2004, Oradea (Catholica) - „Biserica Greco-Catolică din România este consternată în faţa ororilor săvârşite împotriva unor oameni nevinovaţi, la 11 martie la Madrid”, i-a scris PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, Cardinalului Ruoco Varela, Arhiepiscop de Madrid. Un mesaj similar a fost trimis tot sâmbătă şi Excelenţei Sale Jesus Atienza Serna, Ambasadorul Spaniei în România.
„Biserica noastră plânge împreună cu poporul madrilen, cu poporul spaniol, cu poporul român. Fiecare viaţă umană este un dar de la Dumnezeu şi nimeni nu are dreptul să ne-o ia. Am urmărit cu sufletul la gură evenimentele de la Madrid şi am rămas muţi de durere în faţa masacrului din cele trei gări; am plâns şi ne-am rugat pentru cei care au murit şi pentru cei rămaşi cu suferinţa. Printre cei două sute de morţi sunt şi opt români; mâine, 14 martie, va fi doliu naţional în România, şi în toate bisericile noastre ne vom ruga pentru ca niciodată să nu se mai întâmple aceste orori, niciodată să nu mai aibă loc astfel de atrocităţi. În toate bisericile ne vom ruga pentru ca Dumnezeul păcii să le dăruiască pacea sa tuturor celor care au murit la 11 martie 2004, pentru ca Dumnezeul păcii să le dăruiiască pacea tuturor celor care sunt încercaţi.”
Mesajul se încheie astfel: „O Doamne, binecuvântează Spania şi poporul ei atât de greu încercat; Doamne, binecuvântează şi România şi pe românii morţi la Madrid, binecuvântează-i pe românii care lucrează în Spania! Doamne, ocroteşte Spania şi lumea întreagă. Cu lacrimi în ochi, cu durere în suflet şi în inimă Biserica noastră însoţeşte cu rugăciunea pe Excelenţa voastră, poporul madrilen, poporul spaniol, poporul român.”
