Mărturii zguduitoare ale persecuţiilor religioase din timpul comunismului
19.03.2004, Bucureşti (Catholica) - La Editura Compania, a apărut volumul scriitorului şi militantului creştin Sergiu Grossu, „Biserica persecutată. Cronica a doi români în exil la Paris”, o traducere realizată de Mioara Izverna a cărţii apărute cu acelaşi titlu, în 2002, la Editura „L`Age d`Homme”, Lausanne, Elveţia, aflăm dintr-un articol de mâine din România Liberă. Cei doi români a căror „cronică” o publică acum Editura Compania sunt autorul volumului şi soţia sa, Nicole Valery Grossu, eroina cărţii „Binecuvântată fii, închisoare”, care a stat la baza filmului religios al regizorului Nicolae Mărgineanu.
Volumul „Biserica persecutată” este o vastă panoramă a persecuţiilor anticreştine operate de regimurile comuniste din spatele „Cortinei de fier” (în Europa) şi al „Cortinei de bambus” (în Asia), o radiografiere crudă a deicidului bolşevic. Iată titlurile celor 12 capitole, după cum citim în România Liberă: La începutul exilului; Aventura revistei „Catacombes”; Faţa perversă a comunismului; Universul totalitar; Arsenalul punitiv; Biserica în faţa puterii atee; În spatele „cortinei”; Apărarea credincioşilor; Nepăsătoarea lume liberă; Profilul spiritual al Bisericii Tăcerii; Raţiunea de a fi a luptei noastre; Concluzia. Cotidianul România Liberă oferă un citat, pe care îl reproducem şi noi în continuare:
„Românii nu vor uita niciodată că, sub privirile indiferente ale noii ierarhii ortodoxe, au pierit – în urma unor acte indescriptibile de teroare – mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, episcopul de Huşi, Grigore Leu, şi patriarhul Nicodim; că aproape toţi episcopii Bisericii Unite, suprimată la 1 decembrie 1948 (Ioan Suciu, Ioan Bălan, Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu, Iuliu Hossu), s-au stins, fiind umiliţi, batjocoriţi, maltrataţi, fie în temniţele comuniste, fie într-o reşedinţă supravegheată; că printre martirii Bisericii Catolice de rit latin, Biserică supusă la aceeaşi persecuţie sângeroasă, se aflau nume de prelaţi lichidaţi cu sălbăticie, aşa cum au fost episcopul de Iaşi, Anton Durcovici, arhiepiscopul de Bucureşti, Cisar, monseniorul Vladimir Ghika, mort în înfricoşătoarea închisoare de la Jilava, şi episcopul Timişoarei, Augustin Pasa, mort în toamna anului 1945, din pricina tratamentului îngrozitor îndurat pe şantierele de munca silnică; şi că treisprezece episcopi sau arhiepiscopi ortodocşi au fost daţi afară din posturile lor, arestaţi sau puşi sub urmărire. Între 1958 şi 1964, aproximativ două mii de preoţi şi călugări zăceau în închisori sau munceau în lagăre, trataţi ca elemente „reacţionare”, ostile cursului de reorientare politică a clerului, pastoralelor ideologice ale patriarhului, alunecării Bisericii spre meterezele duşmanilor lui Dumnezeu” (p. 251-252).
