Cardinal Tomas Spidlik: Evanghelia de fiecare zi

22.03.2004, Târgu Lăpuş (Catholica) - În colecţia Fides a Editurii Galaxia Gutenberg a apărut recent primul din cele trei volume de predici la Evanghelia de peste săptămână, sub semnătura Cardinalului Tomas Spidlik. Acest volum include predici pentru perioada Postului Crăciunului şi mai apoi până în 12 ianuarie, respectiv din Miercurea Cenuşii până în inclusiv a şaptea săptămână de după Paşti. Predicile merg desigur după calendarul latin, dar aşa după cum ne anunţă o notă inclusă de editura greco-catolică, în volumul II vom găsi un tabel de echivalare a evangheliilor după calendarul bizantin.

Cardinalul Spidlik semnează „Cuvântul înainte la ediţia românească” în care evocă legăturile sale cu ţara noastră. În finalul acestui cuvânt înainte, autorul spune, legând neamul său de al nostru: „Noi, cehii, suntem un popor slav, aşadar de origini orientale, dar integraţi în cultura occidentală; românii sunt latini într-un mediu oriental. Poate avem, din această pricină, o vocaţie similară: să contribuim la depăşirea contrastelor europene, pentru binele întregii umanităţi.” Acum, Cardinalul ceh se deschide spre publicul românesc prin predicile de peste săptămână, o iniţiativă ce completează numeroasele cărţi de predici existente, dar doar pentru duminici şi sărbători.

Traducerea este făcută de Alex Cistelecan, care, după ascultarea predicilor de pe la noi, rostite de preot cu „o retorică specială” şi cu „un glas ce lungeşte impresionant cuvintele”, declară: „Am fost, de aceea, de-a dreptul şocat când l-am auzit pe p. Spidlik ţinându-şi predicile cu cea mai banală voce omenească şi vorbind fără ifose şi fără temperament muzical. Vorbind, aşadar, cu cea mai neprefăcută voce, ca în orice împrejurare cotidiană. Ba, în plus, neferindu-se cu dinadinsul de a invoca o anecdotă în plin discurs despre cele sfinte. Predici, aşadar, destinse, nonşalante, care în prima clipă mi s-au părut un fel de şuetă. Predici, însă, de mare distincţie şi de o impresionantă rigoare a simplităţii. Predici care ajungeau la solemnitate pe calea gândului, nu pe cea a intonaţiei; prin reflecţie, nu prin nazalizare; mai degrabă prin adâncimea gândului decât prin înălţimea vocii.”