Pr. Vasile Andercău a trecut la Domnul
27.04.2004, Satu Mare (Catholica) - Duminică dimineaţa, 25 aprilie, pr. Vasile Andercău a trecut la Domnul, la vârsta de 82 de ani. Ieri, începând cu ora 19, la biserica greco-catolica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Satu Mare a avut loc un Parastas pentru acest mărturisitor al Bisericii Greco-Catolice, la care au participat un număr impresionant de credincioşi şi un sobor de 11 preoţi – printre care protopopul de Satu Mare, Dumitru Roman; protopopul de Carei, Radu Filip; pr. Gheorghe Simion, pr. Vasile Butean, pr. Valer Sician, pr. Daniel Bonea. Informaţiile provin din Informaţia Zilei de Satu Mare. Astăzi, la ora 15, a avut loc înmormântarea.
Acest „ostaş al lui Isus”, cum îşi spunea părintele, s-a distins încă din anii studenţiei ca un fiu cu chemare pentru a deveni preot al Bisericii Greco-Catolice. S-a născut în localitatea Valea Vinului din judeţul Satu Mare, în 1919. Devine elev al Şcolii Normale din Gherla şi al Liceului „Mihai Eminescu” din Satu Mare, iar din 1943 student la Teologia orădeană. În 1947 termină Teologia şi în acelaşi an va fi hirotonit preot de către IPS dr. Traian Valeriu Frenţiu, pentru parohia Sâmbăta din Bihor. În 1948 s-a împotrivit cu tărie trecerii la ortodoxism, preferând periculosul apostolat clandestin. Această activitate i-a adus arestarea în 2 ianuarie 1953, fiind judecat la Tribunalul Militar din Oradea şi condamnat la 10 ani de închisoare şi 2 ani domiciliu obligatoriu.
A fost închis împreună cu pr. Iuliu Hirţea – viitor episcop de Oradea, cu dr. Gavril Stan – profesor de teologie, cu dr. Virgil Maxim şi cu alţi preoţi condamnaţi pentru netrecerea la ortodoxism. A cunoscut rigorile Penitenciarului din Piteşti în perioada 1954-1960, în acelaşi timp cu Episcopii dr. Ioan Dragomir şi Ioan Ploscaru, alături de nenumăraţi preoţi greco-catolici. A fost numit Vicar general al Diecezei de Oradea pe timp de clandestinitate. După cei 10 ani petrecuţi în temniţă, la 1 decembrie 1962 a fost luat de la închisoarea din Dej şi dus forţat la Valea Calmatui, jud. Brăila. Aici i-a avut tovarăşi pe Corneliu Coposu, Nicolae Balotă, Ion Diaconescu şi alţii. A fost eliberat în 1964, în urma decretului de graţiere al deţinuţilor politici. Ieşit din temniţele comuniste, pr. Andercău şi-a continuat activitatea în Biserica Greco-Catolică aflată în catacombe.
Pe parintele Vasile Andercau l-am avut ca preot si model de viata (la varsta de 6-7 ani) in satul Sambata, din judetul Bihor, unde a fost preot pana in momentul „desfiintarii” cultului unit -greco-catolic prin anii 60-70 ai secolului trecut. Avea o cultura vasta profunda, atat religioasa cat si geografica-stiintifica. A continuat o vreme (1-2 ani) activitatea sa in clandestinatate. Veneau la dansul, mai ales pentru botezul copiilor, credinciosi uniti din toata zona (de la Beius ,Salonta si pana la Oradea), pana la arestarea sa de autoritatile comunisto-fasciste si iredentiste. Si tatal meu a fost arestat, detinut la penitenciarul din Oradea, aproape 2 ani, fiind fortat sa semneze „cererea” de revenire la „dreapta credinta”. Detaliile arestarii si detentiei le-am aflat prin anii 1980-1990. (Stiam de inca o arestare a tatalui meu prin anii 1965, pentru a-l forta sa se inscrie in „Intovarasire”=premergatoarea… colectivizarii_. Eu nu am fost facut „pionier” si nici primit in clasa a V-a (timp de un an pana s-a inscris tata in „colectiv”). Pe parintele Vasile Andercau l-am mai intalni o sigura data, dupa 1989 la reinceperea… „semiclandestina” a Liturghiilor greco-catolice in satul nostru, Sambata… in casa unui cresdicios unit (mai curajos). Parintele Vasile Andercau a facut o donatie pentru procurarea obiectelor de cult necesare, caci cele „vechi” erau „ortodoxizate” in biserica rechizionata abuziv, desi ortodocsii (7 familii si 35 persoane) aveau biserica lor pe care o tin… drept „muzeu”.