Mesajul final al primei întâlniri a mişcărilor creştine
12.05.2004, Stuttgart (Catholica) - Europa a fost îndemnată să nu se limiteze la a fi o piaţă, deoarece experienţa Holocaustului a arătat că, fără valori transcendentale, continentul poate da naştere la cele mai cumplite rele. Acesta a fost mesajul dat la încheierea primei întâlniri care a fost organizată vreodată între mişcările creştine din Europa, şi care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Stuttgart, Germania, cu tema „Împreună pentru Europa”.
„Europa a ajuns la un moment decisiv pentru viaţa şi pentru viitorul ei”, începe mesajul, pentru a celebra intrarea a 10 noi ţări în Uniunea Europeană. Continentul „nu se poate limita la a fi o piaţă sau o uniune pentru securitatea cetăţenilor ei”, se spune. „Se remarcă un nou suflu al iubirii lui Dumnezeu asupra tuturor popoarelor Europei, care o determină să fie mult mai mult decât atât”. Europa „este un continent al diversităţii şi al frumuseţii, şi a trăit momente de strălucire şi creştere, dar a gustat de asemenea amărăciunea adevărului că omul, dacă nu se raportează la valori profunde, este dezrădăcinat din umanitatea sa şi se arată capabil de cele mai cumplite rele”, continuă mesajul.
„În ultimul secol două războaie mondiale, lagăre de concentrare, gulaguri, şi în special Holocaustul, au dat mărturie despre întunericul care a acoperit continentul nostru şi a influenţat dureros restul lumii”, se adaugă în mesaj. „Iar acum excluderi, nedreptăţi, exploatări, şi rana terorismului cer soluţii.” „Însă în ciuda tuturor acestor rele, astăzi vedem cu recunoştinţă o Europă reconciliată, o Europă liberă şi democratică”, declară mişcările şi comunităţile.
„Inspiraţi de forţa transformatoare a Evangheliei, suntem chemaţi la a lucra pentru un continent unit şi multi-color. Am venit la Stuttgart din toate colţurile continentului, şi dorim să dăm mărturie despre creşterea comuniunii dintre noi, sub impulsul Spiritului Sfânt”. „Această comuniune de viaţă este încă un rod al tradiţiilor culturale care, în lumina revelaţiei iudeo-creştine, au construit continentul nostru în decursul secolelor”, au spus ei. „Oferim această comuniune ca o contribuţie la o Europă capabilă să răspundă la provocările timpului nostru”.
Mesajul adaugă: „Prin această fraternitate trăită, Europa însăşi devine un mesaj de pace, o pace activă, care se construieşte zilnic, având la bază iertarea care este acordată şi primită. O pace care doreşte să construiască poduri între popoare, globalizând solidaritatea şi dreptatea”. Zeci de Episcopi şi lideri de diferite credinţe au participat la eveniment, alături de 30 de parlamentari din 10 ţări europene.
Printre vorbitorii la întâlnire s-au numărat Chiara Lubich, fondatoarea Mişcării Focolarelor; Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant`Egidio; pastorii evanghelici Friedrich Aschoff şi Ulrich Parzany; şi preotul ortodox Heikki Huttunen. A existat de asemenea o întâlnire pe tema contribuţiei mişcărilor la Europa, cu Cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi cu Episcopul Johannes Friedrich al Bisericii Evanghelice-Luterane din Bavaria.
