50 de ani de la canonizarea lui Dominic Savio

14.06.2004, Roma (Catholica) - În timpul pontificatului său, Papa Pius al XII-lea a oferit copiilor, şi în mod sigur nu numai lor, două exemple de sfinţenie, a doi copii pe care i-a ridicat la cinstea altarelor, prin canonizare. Este vorba de sfânta de 12 ani Maria Goretti şi de sfântul Dominic Savio, de 15 ani. Acesta din urmă a fost canonizat la 12 iunie 1954, în prezenţa a mii de tineri bucuroşi să vadă recunoscută sfinţenia unuia de-o vârstă cu ei. Sâmbătă s-au împlinit 50 de ani de la acest eveniment. Ultimul număr din „Familia creştină” a publicat un articol despre acest mic mare sfânt, din care preluăm câteva fragmente despre viaţa lui.

Dominic a fost fiul unor oameni foarte modeşti: un fierar şi o croitoreasă. S-a născut la Riva di Chieri (Italia, lângă Torino) în 1842. La vârsta de 7 ani a primit Prima Împărtăşanie, ocazie cu care şi-a formulat programul de viaţă, scris cu mâna lui de copil pe o pagină de caiet şi cuprins în deviza lapidară: „Mai degrabă moartea, decât să păcătuiesc”. O întâmplare în care şi-a asumat greşeala a doi colegi ai săi, doar pentru ca aceştia să nu fie exmatriculaţi pentru fapta lor rea, face ca micul Dominic să fie remarcat de don Cugliero, unul dintre profesori. Acesta, înţelegând iubirea lui Dominic pentru semeni, îl recomandă lui Ioan Bosco: „Este cam bolnăvicios, dar cu privire la celelalte calităţi sunt gata să pun rămăşag că niciodată n-ai cunoscut un băiat ca el. Un adevărat Sfânt Aloisiu.”

La 2 octombrie 1854, deci la 12 ani, îl va cunoaşte pe Sfântul Ioan Bosco, care relatează astfel întâlnirea cu Dominic: „Am întâlnit în acest tânăr un suflet cu totul după inima Mântuitorului şi am rămas uluit văzând atâtea haruri divine dăruite unei vârste atât de fragede. După o convorbire destul de lungă, înainte de a-l chema pe tatăl lui, [Dominic] mi-a spus: – Cum vi se pare, mă veţi lua la Torino pentru a studia? – Ei, stofa este bună! – Şi la ce poate folosi stofa? – Se poate face o haină bună pentru a o oferi Domnului. – Aşadar, eu sunt stofa, iar dv. croitorul. Deci, mă veţi lua cu dv. şi veţi face o haină frumoasă pentru Domnul!”. Va fi acceptat la şcoala lui don Bosco, care îl va şi îndruma spiritual.

În cei trei ani cât a studiat şi s-a format în oratoriul lui don Bosco, Dominic s-a luptat constant să trăiască o viaţă de sfinţenie, pe măsura talantului său, a „stofei” sale. Împreună cu câţiva colegi a înfiinţat „Societatea Imaculatei”, pentru care au scris şi un statut, asumat la 8 iunie 1856, în faţa altarului Fecioarei Maria. Sănătatea i se deteriora însă zi după zi, astfel că don Bosco îl trimise acasă, în familie, pentru a se îngriji. Nici acasă nu îşi va reveni, iar la 9 martie 1857 avea să treacă la Domnul. A murit în faimă de sfinţenie, la procesul de beatificare fiind martori colegi ai săi şi, bineînţeles, însuşi don Bosco. Acesta a adunat mărturiile, pe baza cărora Teresio Bosco a scris mai apoi cartea care a apărut în traducere şi la Presa Bună din Iaşi.